Inițiativa pentru Justiție: Anchetarea procurorilor Pîrlog și Lia este o acțiune de intimidare

Laurentiu Gheorghe | 17.06.2019

Asociaţia Iniţiativa pentru Justiţie (AIJ) consideră că cercetarea disciplinară a procurorilor Bogdan Ciprian Pîrlog şi Sorin Marian Lia, copreşedinţi AIJ, constituie o acţiune de intimidare a acestora.

Pe aceeași temă

De asemenea, AIJ arată că programarea interviului procurorului Pîrlog, candidat pentru şefia Secției speciale de investigare a magistraților, pentru data de 18 iunie, reprezintă o tentativă de blocare a candidaturii acestuia.

Potrivit comunicatului AIJ, procurorilor Bogdan Ciprian Pîrlog şi Sorin Marian Lia le-a fost comunicată pe 12 iunie, respectiv pe 14 iunie, rezoluţia Inspecţiei Judiciare de începere a cercetării disciplinare pentru „săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a din Legea nr. 303/2004 («manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu»)”, ca urmare a unei sesizări formulate în luna aprilie de către procurori de la Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ).

„Asociaţia Iniţiativa pentru Justiţie militează constant pentru apărarea valorilor statului de drept, invocând, printre altele, încălcarea legii şi regulamentului în procedura de numire a inspectorului-şef Lucian Netejoru şi solicitând revocarea din funcţia de preşedinte al CSM a doamnei judecător Lia Savonea, pentru îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor. Pentru aceste motive, considerăm că cercetarea disciplinară a doi dintre co-preşedinţii AIJ, procurori Bogdan Ciprian Pîrlog şi Sorin Marian Lia, invocându-se un pretext inconsistent, în circumstanţele arătate, constituie o acţiune în scop de intimidare, atât a celor vizaţi, cât şi a altor magistraţi care luptă pentru apărarea independenţei justiţiei, ca valoare esenţială a statului de drept”, se arată în comunicat.

AIJ menţionează că Bogdan Ciprian Pîrlog este procurorul militar care s-a sesizat din oficiu cu privire la acţiunile jandarmilor la manifestaţia din 10 august şi că după acel moment el a fost vizat de mai multe acţiuni disciplinare. Potrivit comunicatului AIJ, programarea pentru data de 18 iunie a interviului procurorului Bogdan Ciprian Pîrlog, candidat pentru şefia SIIJ, s-a făcut fără respectarea termenului legal „şi ştiind că acesta nu se va afla în ţară”.

„În prezent, domnul procuror Bogdan Ciprian Pîrlog este candidat la funcţia de procuror şef al SIIJ, având ca obiectiv declarat stoparea activităţii nelegale şi neconstituţionale a SIIJ. Candidatura sa a făcut şi face încă obiectul mai multor tentative de blocare din partea grupării din CSM al cărei lider este doamna preşedinte Lia Savonea. Iniţial, candidatura i-a fost respinsă ca inadmisibilă, sub pretextul neîndeplinirii vechimii. Ultima acţiune de blocare a candidaturii o reprezintă fixarea interviului pentru data de 18.06.2019, dată stabilită cu nerespectarea termenului legal şi ştiind că acesta nu se va afla în ţară”, se menţionează în comunicat.

Conform comunicatului AIJ, în rezoluţia IJ privind începerea cercetării disciplinare a procurorilor Lia şi Pîrlog sunt reproduse pasaje din poziţia procurorului Pîrlog de la consultările cu magistraţii pe tema justiţiei, organizate de preşedintele Klaus Iohannis pe 27 martie, „aceste pasaje fiind apreciate a constitui manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei”.

Totodată, se mai arată că sesizarea SIIJ către IJ este formulată în numele a şase procurori SIIJ, dar este semnată de cinci dintre aceştia şi a fost transmisă oficial de SIIJ prin adresă având antetul instituţiei, ca un act al SIIJ, nu ca unul al unor persoane fizice.

„Din cuprinsul sesizării procurorilor din cadrul SIIJ rezultă că aceştia sunt nemulţumiţi de opiniile expuse de domnii procurori Bogdan Ciprian Pîrlog şi Sorin Marian Lia în cadrul consultărilor cu magistraţii organizate la data de 27.03.2019 de preşedintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, pe tema stării justiţiei, şi de conţinutul comunicatului emis de AIJ la data de 31.03.2019. Procurorii din cadrul SIIJ au considerat că expresiile «atitudine duplicitară constantă», «smerită», cu referire la preşedintele CSM încalcă art. 18 alin. 2 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, la fel şi faptul că o parte din colegii judecători sunt felicitaţi prin comunicat «pentru verticalitatea şi bunul-simţ de care au dat dovadă». (...) Din cuprinsul dosarului mai reiese că inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare, domnul Lucian Netejoru, şi doamna inspector Mateş Daniela Sanda au formulat, la data de 12.04.2019, plângeri penale împotriva domnului procuror Bogdan Ciprian PÎRLOG (instrumentate de SIIJ)”, se mai arată în comunicatul AIJ, ai cărei copreşedinţi procurori sunt Bogdan Ciprian Pîrlog, Sorin Marian Lia şi Ionuţ Marcu.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis pe 4 iunie că procurorul Bogdan Ciprian Pîrlog, cel care a iniţiat cercetările în dosarul violenţelor de la protestul din 10 august 2018, poate candida la şefia Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ).

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22