Inițiativă PNL: ANAF poate bloca doar banii datorați statului. Ridicarea popririi, după plată

Redactia | 12.01.2020

Deputatul PNL, Florin Roman, vrea să modifice modul în care ANAF pune poprire pe conturile celor care au datorii la stat.

Pe aceeași temă

Liderul deputaților PNL Florin Roman va depune, luni la Senat, un proiect de lege care aduce modificări Codului de procedură fiscală astfel încît ANAF să fie obligată să ridice în 24 de ore popririle pe conturi bancare ale debitorilor, în situaţia în care contribuabilii şi-au achitat datoriile scadente, a anunțat deputatul pe pagina sa de Facebook.

Inițiativa legislativă care va fi înregistrată, luni la Senat, în procedură de urgență, vine să ajusteze reglementările din timpul guvernării PSD, în care contribuabilul a fost pus în situații incorecte susține Roman.

„În timpul guvernelor PSD, ANAF putea pune poprire pe toate sumele deţinute în conturi de un contribuabil chiar dacă datoria era şi de 10 sau 100 de ori mai mică, iar stingerea debitului nu conducea automat la o solicitare din partea ANAF de a ridica poprirea. Unui contribuabil persoană fizică, de exemplu, care ar fi avut un debit foarte mic i se blocau automat toate conturile din bănci şi toate sumele, iar cetățeanul trebuia să se prezinte personal la direcţia de finanțe, să ridice dovada că şi-a stins datoria şi să umble pe drumuri pe la bănci, să stea la cozi şi demonstreze el însuşi că nu mai are datorii. Era o întreagă nebunie pentru oricine dorea să-şi deblocheze cardurile şi conturile bancare”, a explicat liberalul.

Deputatul PNL a adăugat că acest proiect reprezintă un semn de respect față de contribuabilul care plăteşte din rezultatul muncii sale taxe şi impozite la bugetul de stat. „O adevarată bătaie de joc şi timp pierdut pe la ghişee, deşi autorităţile publice sunt plătite ca să ne facă viaţa mai uşoară. Ca să nu mai vorbim despre firmele cărora le-a fost plătită cu luni de zile întârziere returnarea de TVA, fiind în imposibilitate de a-şi plăti datoriile fiscale, nu din rea-credinţă, ci tocmai din cauza statului rău-plătitor. Proiectul legislativ pe care îl depun mâine instituie obligativitatea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) ca, în termen de cel mult 24 de ore de la stingerea debitului, să informeze băncile şi să solicite ridicarea imediată a popririi pentru conturile blocate. Acesta este încă un pas către normalitate, un semn de respect la adresa contribuabilului care plăteşte din rezultatul muncii sale taxe şi impozite la bugetul de stat, pentru ca instituţiile să funcţioneze corect”, a conchis Roman. Proiectul de lege al liberalului va fi înregistrat la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaților.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22