INS Preturile de consum au scazut in iulie cu 1,7%. Inflația anuală s-a menținut în teritoriu negativ, la -1,7%

P.c. | 11.08.2015

Pe aceeași temă

Inflația anuală s-a menținut în teritoriu negativ în iulie, la minus 1,7%, în scădere de la minus 1,6% în luna precedentă, iar inflația lunară a ajuns la 0,17%, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS), citate de Agerpres.

 

"Prețurile de consum în luna iulie 2015 comparativ cu luna iulie 2014 au fost mai mici cu—1,7%, măsurate prin IPC (indicele prețurilor de consum — n.r.) și cu—1,4%, măsurate prin IAPC (indicele armonizat al prețurilor de consum — n. r.)", spune INS.

 

În iulie 2015, ponderea mărfurilor și serviciilor care au înregistrat o scădere a prețurilor, comparativ cu luna iulie 2014, este de 40,0%, cele care au avut creșteri cuprinse în intervalul 0 — 2,5% dețin o pondere de 34,5%. Mărfurile și serviciile ale căror prețuri au crescut cu mai mult de 2,5% dețin o pondere de 25,5%.

 

CITITI SI: INS România importa in continuare mai mult decat exporta: Deficitul balanţei comerciale a urcat la 3,3 miliarde de euro

 

Creșterea medie a prețurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2014 — iulie 2015) față de precedentele 12 luni (august 2013 — iulie 2014), calculată pe baza IPC, este de 0,5%. Determinată pe baza IAPC, creșterea este de 0,7%.

 

Banca Națională a României (BNR) a revizuit în jos prognoza de inflație pentru anul în curs, aceasta urmând să se mențină în teritoriu negativ în următoarele trei trimestre, iar apoi să revină în teritoriu pozitiv, a declarat, pe 4 august, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, într-o conferință de presă. El a precizat că, potrivit estimărilor BNR, inflația va rămâne sub nivelul minim al intervalului de variație (1,5% — n. r.) până la începutul anului 2017. Potrivit lui Isărescu, România nu riscă intrarea în deflație, deși se estimează că inflația va rămâne în teritoriu negativ în următoarele trei trimestre, pentru că se înregistrează o creștere a consumului de 6%, iar până la finalul anului poate ajunge la 10%.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22