INS: Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost estimată la 7,5%, în iulie 2013

F.m. | 30.08.2013

Pe aceeași temă

Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost estimată la 7,5% în iulie 2013, aflându-se la acelaşi nivel cu luna anterioară (revizuită) şi în creştere cu 0,5 puncte procentuale faţă de nivelul înregistrat în luna iulie 2012, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS) remis, vineri, AGERPRES.

Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani), estimat pentru luna iulie din anul curent este de 739.000 persoane, în scădere faţă de luna precedentă când erau 746.000 persoane şi în creştere faţă de aceeaşi lună din anul precedent (701.000 persoane în iulie 2012).

'Pe sexe, rata şomajului pentru bărbaţi o depăşeşte cu 1,7 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 8,2% în cazul persoanelor de sex masculin şi 6,5% în cazul celor de sex feminin). Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 6,1% pentru luna iulie 2013 (6,8% în cazul bărbaţilor şi 5,3% în cel al femeilor)', se arată în document.

Potrivit acestuia, numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 75,3% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna iulie 2013.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22