Pe aceeași temă
Este cea mai mare contracție economică din ultimii 24 de ani, pe fondul pandemiei de coronavirus. Însă, fiind primul trimestru de scădere, economia nu este considerată că a intrat în recesiune.
Astfel, potrivit datelor INS, produsul intern brut în trimestrul 2020 a fost, în termeni reali, mai mic cu 12,3%, comparativ cu trimestrul I din 2020.
„Estimările “semnal” precum şi cele provizorii ale Produsului intern brut trimestrial sunt afectate de dificultăţile create de criza pandemică şi de instituirea stării de urgenţă şi a stării de alertă. Aceste dificultăţi au fost legate de colectarea datelor de bază care reprezintă intrări pentru conturile naţionale şi s-au concretizat printr-o creştere a ratei de non-răspuns. Pentru completarea informaţiilor au fost utilizate surse alternative pentru a diminua, cât mai mult posibil, efectele acestor cauze asupra calităţii indicatorilor produşi. Conform practicii curente, datele publicate astăzi vor face obiectul unor revizuiri, conform calendarului comunicatelor de presă şi a politicii de revizuire a conturilor naţionale publicate pe site-ul INS, pe măsură ce noi surse de date devin disponibile. În condiţiile actuale, revizuirile ar putea fi mai mari decât de obicei”, explică INS.
Faţă de acelaşi trimestru din anul 2019, produsul intern brut a înregistrat, în trimestrul II 2020, o scădere cu 10,5% atât pe seria brută cât şi pe seria ajustată sezonier.
În semestrul I 2020, produsul intern brut a scăzut, comparativ cu semestrul I 2019, cu 4,7%, pe seria brută şi cu 3,9% pe seria ajustată sezonier.