Pe aceeași temă
„Întrucât accidentele survenite în urma utilizării lămpilor UV în unitățile de învățământ, sunt tot mai dese, precizăm că specialiștii INSP nu susțin această metodă de dezinfecție, opinie transmisă de altfel, tuturor instituțiilor ce au solicitat un punct de vedere în această direcție", a comunicat INSP.
Potrivit institutului, utilizarea dezinfecției cu UV este specifică unităților sanitare, fiind o metodă fizică de dezinfecție a aerului și suprafețelor din încăperi.
Totodată, punerea în funcțiune a acestor lămpi trebuie făcută numai de persoane calificate și instruite în acest sens. În timpul funcționării, nu trebuie să fie persoane în încăpere, în caz contrar, cele expuse pot avea reacții nedorite la nivel ocular (conjunctivită, foto-oftalmie, cataractă) sau la nivel cutanat (arsură până la transformare malign).
„Atragem atenția că măsurile de curățenie și cele de aplicare a produselor de curățenie și a dezinfectanților prevăzute atât în recomandările naționale cât și în cele ale Organizației Mondiale a Sănătății, asociate cu o aerisire fără abatere de la frecvența și perioada corectă de timp, asigură un mediu propice desfășurării activităților educative.
Igiena mâinilor, igiena respirației, evitarea aglomerației, aerisirea frecventă a spațiilor sunt metodele dovedite ca fiind eficiente în prevenirea transmiterii COVID - 19.
În concluzie metoda dezinfecției cu UV nu reprezintă o opțiune pentru dezinfectarea sălilor de curs în școli", potrivit INSP.