Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu în legătură cu înregistrările atribuite lui Kovesi

E.b. | 19.06.2017

Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu în legătură cu înregistrările difuzate duminică seară și atribuite procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat purtătorul de cuvânt al IJ, Alin Alexandru.

Pe aceeași temă

  

El a precizat luni că sesizarea a fost înregistrată la Direcția de Inspecție judiciară pentru procurori, care urmează să efectueze verificări prealabile pentru a stabili dacă există indicii cu privire la săvârșirea vreunei abateri disciplinare, conform Agerpres.

 

Tudorel Toader, ministrul demisionar al Justiției, a afirmat luni că nu are pârghiile necesare pentru a verifica veridicitatea înregistrărilor în care apare procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, adăugând că va apela la Inspecția Judiciară pentru acest lucru.

 

"Am auzit și eu aseară în spațiul public această dezbatere, această controversă destul de puternică, destul de intensă cu privire la acele dialoguri pe care le-ar fi purtat doamna Kovesi. Ca ministru al Justiției nu am pârghiile necesare pentru a verifica eu veridicitatea înregistrărilor, veridicitatea conținutului acelor înregistrări. Ce pot să fac eu ca ministru al Justiției (...) vom sesiza Inspecția Judiciară pentru a verifica veridicitatea acelor interceptări", a declarat Tudorel Toader, la intrarea în sediul Ministerului Justiției.

 

El a adăugat că, dacă Inspecția Judiciară nu are instrumentele, posibilitatea verificării autenticității înregistrărilor și conținutului acestora, atunci se vor găsi celelalte soluții legale procedurale, inclusiv expertizele tehnice.

 

Cu privire la o eventuală chemare a procurorului-șef al DNA pentru lămuriri, Toader a precizat că ministrul Justiției nu face anchetă.

 

Livia Săplăcan, purtătorul de cuvânt al Direcției Naționale Anticorupție, a precizat duminică seară că înregistrarea apărută în spațiul public, în care șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, ar da ordine procurorilor din subordinea sa ''să ajungă la premier'', conține fragmente între care au fost intercalate sintagme menite să distorsioneze conținutul celor spuse.

 

''Înregistrarea conține fragmente care au fost rostite de procurorul șef în mod public ori la ședințele de lucru cu procurorii unei secții operative. Între fragmentele respective au fost intercalate o serie de sintagme care nu îi aparțin și care sunt menite să distorsioneze grav conținutul celor spuse'', a declarat purtătorul de cuvânt al DNA, conform Agerpres.

 

O înregistrare în care șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, ar da ordine procurorilor din subordinea sa ''să ajungă la premier'' a fost difuzată duminică de România TV.

 

Dosarul ar fi legat de o fraudă cu 967 de case naționalizate, în care primarul Timișoarei Nicolae Robu și fostul edil al municipiului Gheorghe Ciuhandu au fost puși sub acuzare

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22