Pe aceeași temă
Tribunalul București a admis miercuri acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Radu Budeanu cu DNA. Potrivit acordului, el va primi doi ani de închisoare cu suspendare după ce a recunoscut că i-a dat mită Elenei Udrea 3,8 milioane de dolari din partea unui om de afaceri în dosarul „băieților deștepți” de la Hidroelectrica, scrie G4Media.ro.
Omul de afaceri Radu Budeanu, patronul unui trust de presă din care fac parte publicațiile Cancan, Prosport și Gândul, a încheiat cu DNA în iulie un acord de recunoaștere a vinovăției în dosarul Hidroelectrica, potrivit unui comunicat al DNA.
Budeanu a recunoscut că în 2011 i-ar fi transmis Elenei Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului de la acea dată, promisiunea unui om de afaceri de a-i oferi suma de 5 milioane de dolari pentru ca aceasta să-și exercite influența în vederea menținerii contractelor încheiate de firmele omului de afaceri cu firma de stat Hidroelectrica.
Ulterior, în perioada noiembrie 2011 – februarie 2012, Radu Budeanu ar fi predat printr-un intermediar fostului ministru suma de 3,8 milioane de dolari, pusă la dispoziție de omul de afaceri, potrivit comunicatului DNA.
Pentru că și-a recunoscut vinovăția, Radu Budeanu va scăpa cu o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani. Elena Udrea a respins acuzațiile la acel moment.
Decizia Tribunalului București poate fi atacată cu apel în 10 zile, dar atât DNA, cât și Radu Budeanu au fost de acord cu sentința.
Minuta ședinței:
Solutia pe scurt: În baza art. 485 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție cu inculpatul BUDEANU RADU IOAN, pentru săvârşirea infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență, prevăzută în art. 26 din Codul penal din 1969 rap. la art. 6 indice 1 din Legea nr. 78/2000, care a făcut obiectul dosarului de urmărire penală nr. 340/P/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție.
În baza art. 26 din Codul penal din 1969 raportat la art. 6 indice 1 din Legea nr. 78/2000 (cu modificările şi completările ulterioare, fără modificările aduse prin Legea nr. 187/2012), cu aplicarea art. 5 din Codul penal și art. 480 alin. (4) din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul BUDEANU RADU IOAN la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influență.
În baza art. art. 71 din Codul penal din 1969, interzice inculpatului drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a ți lit. b) din Codul penal din 1969, cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 81 alin. (1) din Codul penal din 1969, suspendă condiționat executarea pedepsei de 2 ani de închisoare aplicată inculpatului, pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 alin. (1) din Codul penal din 1969.
În baza art. 71 alin. (5) din Codul penal din 1969, suspendă condiţionat şi executarea pedepsei accesorii, pe acelaşi termen de încercare. În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din Codul penal din 1969 referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe durata termenului de încercare și asupra dispozițiilor art. 84 din Codul penal din 1969.
În baza art. 485 alin. (4) raportat la art. 398 şi art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 1.700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care 1.500 lei din cursul urmăririi penale). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.08.2020.