Pe aceeași temă
Senatorul Cătălin Voicu a fost adus cu ambulanţa, vineri dimineaţa, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde un complet de judecată de nouă judecători urmează să judece contestaţia parlamentarului faţă de arestare sa preventivă, într-un caz de corupţie în care sunt implicaţi şi judecătorii Florin Costiniu şi Cristian Jipa, de la ICCJ.
Conducerea instantei supreme a admis cererea de abtinere, formulata de judecatoarea Mona Pivniceru. Aceasta a declarat ca se afla intr-o relatie de prietenie cu familia judecatorului Florin Costiniu, astfel ca in locul ei a fost desemnat Ionut Matei, judecator la SEctia Penala, transmite Mediafax.
Din completul de judecata, investit cu solutionarea recursului lui Voicu, faceau parte judecatorii Anton Pandrea - presedintele Sectiei penale a ICCJ si membru al Consiliului Superior al Magistraturii, Traian Gherasim (fost procuror general adjunct al Romaniei), Victor Camenita Pasca, dar si Mona Pivniceru - presedinta Asociatiei Magistratilor din Romania, care a inaintat o cerere de abtinere in acest caz. Cererea Monei Pivniceru, judecator la Sectia civila a ICCJ, a fost admisa, locul sau fiind preluat in complet de catre Ionut Matei, judecator la Sectia penala.
Purtatorul de cuvant al Spitalului Penitenciarului Jilava, Daniela Popescu, a declarat, joi, ca starea de sanatate a senatorului Catalin Voicu este stabila si ameliorata fata de momentul internarii sale.