Pe aceeași temă
„Îmi permit nu numai o recomandare făcută public către instituţiile publice din România să utilizeze la maximum sistemul de licitaţii electronice. Nu este numai un apel, dar rog să o ia ca pe un avertisment. Sunt prea multe instituţii care evită utilizarea sistemului de licitaţii electronice. Voi urmări cu foarte mare atenţie creşterea volumului de licitaţii electronice, în care oamenii se întâlnesc mai puţin“, a spus preşedintele.
În declaraţia sa, preşedintele a arătat că sitemul plăţilor electronice este important, căci poate reduce economia subterană cu până la 10, 15%, conform estimărilor, adică câteva miliarde de euro.
Aceste declaraţii preşedintele le-a făcut în cadrul Forumului Român e-Guvernare, care se află la cea de a doua ediţie.