Pe aceeași temă
După ce Consiliul Național de Etică a demonstrat cazul grav de plagiat multiplu al Ramonei Lile, încă rectorul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, iar Ministerul Educației i-a aplicat sancțiunile degradării academice și interdicții pe 5 ani, urma ca alt organism, Consiliul de Etică a Managementului Universitar-CEMU, să răspundă la întrebarea dacă plagiatoarea mai putea rămâne în fruntea instituției ca rector.
Între timp, Ramona Lile a apelat la justiție în mai multe procese. Cererile de suspendare a sancțiunilor le-a pierdut. Solicitările de anulare a hotărârilor de sancționare ale CNECSDTI și ale Ministerului Educației au fost contopite în dosarul 815/59/2021 al Curții de Apel Timișoara cu nou termen de judecată în 18 noiembrie. Lile a târât și universitatea în acest proces, solicitând ca instituția să îi plătească serviciile avocațiale. Amintim că doamna Lile a dus acasă peste 7.500 de euro lunar din banii publici, conform declarației sale de avere pe anul trecut.
CEMU s-a pitit sub masă
Șase luni i-au trebuit CEMU să ia o decizie „curajoasă”: suspendarea cazului până la finalizarea proceselor. N-ar fi riscat nimic, fiindcă hotărârile CEMU, organism consultativ în subordinea Ministerului Cercetării, sunt doar propuneri remise ministrului educației, care va emite decizia de revocare a rectoriței.
„Am luat această decizie pentru a nu influența instanța”, a motivat Flavius Baias, vicepreședintele CEMU, de altfel, un reputat profesor de drept. În plus, CEMU a făcut o solicitare către CSM pentru un punct de vedere dacă practica suspendării este justificată, fără o bază legală.
De ce a durat atât de mult „procedura”? Fiindcă audierile au mers greu, mereu amânate de doamna rector și acoliții pe diverse pretexte. Dl Baias ne-a asigurat că președintele CEMU, Ciprian Preda, angajat la UAV din 2017 ca administrator patrimoniu cu jumătate de normă, s-a recuzat pentru a nu fi în incompatibilitate.
În orice caz, e cel puțin interesant cum poate fi Ciprian Preda concomitent conferențiar titular la Universitatea de Vest din Timișoara, administrator patrimoniu la UAV Arad, funcție administrativă nedidactică, unde ar trebui să semneze zilnic condica, conferențiar titular la Universitatea Dunărea de Jos Galați, conform investigației Edupedu și, în fine, președinte CEMU.
Cercetările revistei 22 arată că dl Preda nu s-a suspendat niciodată din funcția administrativă de la UAV, nici în perioada cât a fost secretar de stat în Ministerul Cercetării la București între 2017 și 2019, ci a încasat liniștit banii pentru care în mod clar nu a putut să fie prezent la muncă la Arad.
Curtea de Conturi stimulează falsul?
Însă, iată că după 8 ani de absență, Curtea de Conturi s-a decis să poposească și la UAV Arad, în timp ce la alte universități face control de fond la maximum 2-3 ani. Nu știm ce au găsit cei doi inspectori după controlul de o lună, dar suntem surprinși de un aspect semnalat revistei de mai multe cadre didactice din universitate. Inspectorii au cerut să li se prezinte condicile de prezență ale profesorilor. Și au dat un termen larg, de 3 zile.
De menționat că la UAV Arad, cadrele didactice nu au condică de prezență, cum au serviciile administrative, ci o fișă de activitate care se completează lunar. Acesteia i se asociază un registru care se semnează la poartă, dacă orele se țin fizic. În loc să fie prezentate aceste documente, toate cadrele didactice au fost mobilizate de urgență să semneze condici inventate pe ani în urmă, până au făcut scurtă la mână. Ceea ce miroase a fals în acte publice, la care au colaborat cu voioșie conducerea UAV, profesorii prin accept și inspectorii Curții de Conturi.
Vom vedea dacă au fost investigate sutele de ore la plata cu ora de care s-au bucurat în schimbul tăcerii absolute mulți profesori de la UAV Arad, în condițiile în care în săli bate vântul, iar cursurile online sunt incerte.
Akademos, dat de pomană
UAV Arad are în proprietate hotelul Akademos, perfect dotat de fosta conducere cu o investiție importantă. Are camere cu unul sau două paturi cu mobilier nou, sală de mese tip restaurant, bucătărie dotată cu tot ce trebuie. În 2020, hotelul a fost pur și simplu dăruit unei asociații obscure, fondată în 2019 sub numele de CITAR, condusă de Geanina Ignuța, nevastă de polițist din Arad, membră PSD și totodată consilier juridic bine plătit de UAV.
Akademos a devenit casă de bătrâni unde tariful de persoană începe de la 3.000 de lei pe lună, printr-un contract de comodat încheiat pe 10 ani între UAV și CITAR. Prin contract, organizația nu returnează nimic universității, dar universitatea plătește reparații și îmbunătățiri.
Nu știm dacă inspectorii Curții de Conturi au avut în vedere această suspectă afacere, care miroase a corupție sau cel puțin a deturnare de fonduri. Vom vedea când apare raportul. Dar, cum lăcomia e mare, auzim de la presa locală că se prospectează transformarea unui spațiu de la parterul/demisolul hotelului într-o bănoasă pizzerie, în beneficiul unor marcanți membri de partid. De data aceasta, Partidul Puterii Umaniste al lui Dan Voiculescu. //