Pe aceeași temă
Guvernul va discuta în ședința de miercuri declararea Institutului Cantacuzino instituție de interes național și acordarea unui buget de 10 milioane de euro, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
"Banii sunt necesari și suficienți pentru acoperirea datoriilor institutului către stat, către furnizorii privați și de asemenea pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare până la sfârșitul anului 2015, urmând ca din 2016 să intre pe buget normal acordat unei instituții publice", a explicat, ministrul, ciat de Agerpres.
După aceasta, institutul va putea intra în normalitate cu activitatea de producție.
"După ce va fi repusă în normalitate activitatea institutului și se vor obține avizele, va urma etapa de susținere a activității de producție. Pentru moment, la Institutul Cantacuzino se vor derula cercetări și testări pe loturi pilot. În măsura așteptată de toată lumea în care aceste cercetări vor fi validate prin obținerea de autorizații se va trece la etapa de producție", a mai spus Sorin Cîmpeanu.
Reamintim că Institutul Cantacuzino, unul dintre cei mai apreciaţi producători de imunologice din lume, a fost amenințat cu închiderea, după Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM) i-a retras în 2010 autorizaţia de punere pe piaţă a produselor injectabile, inclusiv a vaccinurilor, întrucât îi expirase standardul de bune practici de fabricaţie.
România a fost obligată să importe vaccinuri mult mai scumpe, fără ca autoritățile să reușească identificarea cauzelor de la Cantacuzino și să găsească soluții pentru repornirea producției.
În octombrie 2014, Institutul Cantacuzino a fost trecut în coordonarea Ministerului Educaţiei, din cea a Ministerului Sănătăţii, iar la începutul acestui an s-a convenit ca ANAF să deblocheze conturile instituției, iar Guvernul să aprobe ștergerea datoriilor. Pentru anularea datoriilor către stat este însă nevoie de aprobarea Comsiiei Europene, fiind vorba de ajutor de stat.
CITITI SI:
VIDEO Klaus Iohannis viziteaza Institutul Cantacuzino: Este exclus ca Institutul sa dispara