Institutul Levantului, jucărica dată de Tăriceanu lui Constantinescu, a trecut de Comisie

Dora Vulcan | 06.03.2017

Proiectul de lege privind infiintarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura si Civilizatia Levantului a fost avizat pozitiv, cu amendamente, miercuri de Comisia pentru invatamant a Senatului iar initiativa legislativa va merge mai departe in plenul Senatului.

Pe aceeași temă

 

 

 

 

 In timpul dezbaterilor, senatorul USR Vlad Alexandrescu si-a exprimat temerea ca prin avizarea unui proiect care propune infiintarea unui institut in subordinea Senatului s-ar putea crea “inca o sinecura in Romania”. “Adevaratul initiator al proiectului”, fostul presedinte Emil Constantinescu – dupa cum l-a numit presedintele Senatului – prezent si el la sedinta – s-a arata indignat de afirmatia senatorului USR si a catalogat-o drept o “jignire profunda”, transmite Hotnews.ro.

 

 

 

Vlad Alexandrescu a adus in discutie, in cadrul dezbaterii, argumentele transmise de Academia Romania in opinia negativa atasat la punctul de vedere – de asemenea, negativ – al guvernului. Senatorul Vlad Alexandrescu a propus, fara succes, un amendament la lege prin care institutul sa fie creat in subordinea Academiei Romane, argumentand ca Senatul nu are mijloacele necesare pentru a superviza acest tip de activitate. 

 

 

 

Eu, personal, recunosc ca din alocutiunea facuta de presedintele Constantinescu, care era foarte generala si se lega mai ales de diplomatia culturala, nu am retinut care ar fi contributia stiintifica a institutului. (...) Recunosc ca nici profilul presedintelui Constantinescu, care inainte sa fie presedinte al Romaniei a fost un foarte distins universitar, nu cred ca se incadreaza exact in nici o publicatie si nici in activitatea acestui institut. Faptul ca in consiliul stiintific se gasesc reprezentanti ai principalelor institutii de invatamant sau de cercetare din tara nu mi se pare o garantie, pentru ca in loc sa vad un board onorific mi-ar fi placut sa vad cum initiatorul gandeste evolutia acestui domeniu in Romania (...) daca exista programe de formare masterela, doctorala capabile sa pregateasca niste tineri studiosi in domeniul studiilor orientale. (...) Nu as fi de acord cu crearea unui institut in subordinea Senatului care nu are nici un fel de atributii sau competenta in a superviza acest tip de activitate. Mi-ar fi frica ca prin avizarea acestui proiect am crea in Romania inca o sinecura”, a argumentat Alexandrescu.

 

 

Fostul presedinte Constantinescu a catalogat ulterior afirmatia senatorului drept o “jignire profunda” si atat acesta, cat si presedintele Academiei Romane, nu au fost de acord cu propunerea senatorului USR. “Ma scuzati, aveti un coleg care vorbeste de sinecura. (...) Este o jignire profunda pentru o asemenea intentie. Cum adica? O sinecura pentru cine?”, a replicat Emil Constantinescu. In opinia fostul presedinte al Romaniei, situarea institutului in subordinea Senatului va aduce noii institutii "grandoare si va face cinste" camerei superioare a Parlamentului.

 

 

Dupa acest episod, Ecaterina Andronescu, presedinta comisiei pentru invatamant, si-a cerut scuze de la fostul presedinte Emil Constantinescu in numele comisiei pentru ca a fost pus intrr-o situatie “neplacuta”. “Imi cer scuze in numele comisiei, pentru ca sunteti invitatul nostru, si in nici intr-un caz nu am fi dorit sa va adresam nimic care sa va puna intr-o situatie neplacuta si sa va simtiti jigniti.”, a afirmat Adnronescu.

 

 

 

Legea a trecut de comisie cu opozitia a doar doi senatori USR, Vlad Alexandrescu si Mihai Gotiu. Mai exact, au fost doua voturi impotriva si noua pentru avizarea proiectului de lege. Initiativa legislativa a fost amendata de membrii comisiei, in cazul articolelor indicate de presedintele Klaus Iohannis in cererea de revizuire, insa fara ca aceste modificari sa aduca o schimbare de substanta proiectului.

 

 

 

De altfel, acest deznodamant a fost anuntat inca de la inceputul sedintei Comisiei pentru invatamant a Senatului de catre presedintele forului, Ecaterina Andronescu.  "Nu se pune problema sa nu mergem cu legea mai departe, se pune problema sa o amendam in punctele in care presedintele cere clarificari pe aceasta initiativa legislativa.", a spus Andronescu in deschiderea sedintei.

 

 

 

Emil Constantinescu a apreciat ca observatiile presedintelui Klaus Iohannis din cererea de reexaminare a proiectului de lege puteau fi implementate printr-o hotarare de guvern si nu era nevoie de o retrimitere a legii in Parlament. "Ca jurist si cu experienta de presedinte a Romaniei care a promulgat foarte multe legi, inclusiv un institut domeniu de studii avansate in domeniul fizicii, pot sa va spun ca acele observatii se reglementeaza in mod obisnuit prin hotarare de guvern. "

 

 

 

In cadrul dezbaterilor, Calin Popescu Tariceanu, si-a aratat sustinerea pentru proiectul de lege, venind special pentru aceasta sedinta a comisiei, organizata in “Salonul Alb” al Senatului.

 

 

"De la bun inceput, vreau sa subliniez ca in ciuda faptului ca apar ca initiator nu am facut decat sa constitui un releu de transmisie a adevaratului initiator care este presedintele Emil Constantinescu, cu care am avut cateva discutii in acest sens. Domnia sa a dorit sa binevoit sa prezinte proiectul si altor lideri politici pentru a obtine sustinerea necesara in Parlament si cred ca expunerea de motive si in dosarul pe care il aveti aceste lucruri sunt aduse la cunostiinta dvs. Sunt onorat ca presedintele Constantinescu m-a mandat intr-un oarecare fel sa pornesc aceasta initiativa care a parcurs tot lantul legislativ. Din pacate, s-a intors la Parlament intrucat presedintele Romaniei a refuzat sa o promulge. (...) Din perspectiva politica, din pacate, in ultima vreme, Romania nu reuseste sa se distinga cu nimic la nivel european, mai larg sau la nivel regional. Din contra, lucrurile care domina dezbaterea in spatiul public pe care le cunoasteti prea bine si pe care nu mai vreau sa le subliniez inca o data pentru ca nu fac decat sa inteteasca o suparare si o amaraciune, ne fac sa parem o tara minora. Romania a fost in trecut, pana la al Doilea Razboi Mondial, si Bucurestiul un centru la care se raportau toate tarile din spatiul balcanic, isi trimiteau aici elitele sa studieze. Romania a beneficiat de o imagine si de o perceptie cu totul si cu totul aparte la nivel academic, la nivel universitar si dovada sunt anii de figuri care in diverse domenii au reusit sa exceleze si sa treaca granitele acestei tari. Mi-as dori foarte mult si acesta a fost si spiritul ideii pe care a initiat-o presedintele, de a da posibilitatea Romaniei ocazia sa se extinda si altfel decat prin ceea ce vedem in actualitatea de zi cu zi ca o tara care isi apreciza istoria, elitele si vrea sa atraga catre Romania personalitati de marca care sa aduca in discutia si dezbaterea intelectuala alte seturi de valori decat cele asa cum spuneam mai devreme domina cam mult viata publica romaneasca. Este un demers de a pune Romania intr-o alta lumina, de a-i da o alta fata decat cea cu care ne-am obisnuit si cu care pare sa ne resemnam zi de zi. (...) Ma bucur ca pot sa vin astazi si sa particip alaturi de presedintele Constatinescu si de presedintele Academiei si sa sustin acest demers si mi-as dori ca la final sa avem votul dvs favorabil pentru a duce la bun sfarsit proiectul de lege.", a afirmat Tariceanu.

 

 

Proiectul de lege privind infiintarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului a fost adoptat anul trecut de Parlament, insa presedintele Klaus Iohannis l-a intors in noiembrie 2016 spre reexaminare. 

 

 

 

Legea prevede ca acest institut, care trebuia sa inceapa sa functioneze pe 1 ianuarie 2017, se finanta din venituri proprii si din subventii acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Senatului Romaniei, fapt criticat de presedinte in cererea de reexaminare. Proiectul de lege a fost initiat de 15 senatori, din care majoritatea de la ALDE (Anghel Cristiana-Irina, Banias Mircea Marius, Barbu Daniel-Constantin, Ehegartner Petru, Nistor Vasile, Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton, Vosganian Varujan)  dar si de la PSD (Coca Laurenţiu Florian, Fifor Mihai-Viorel, Silistru Doina, Voinea Florea), doi de la PNL (Dobra Dorin-Mircea, Oprea Dumitru) unul de la UDMR (Tanczos Barna) si un neafiliat, Haralambie Vochitoiu.

 

 

Daca va trece de Senat, proiectul mai trebuie sa treaca si de Camera Deputatilor dupa care va merge la promulgare fara ca presedintele Klaus Iohannis sa mai poata intoarce inca o data legea in Parlament.​.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22