Pe aceeași temă
Populatia rezidenta a Romaniei a scazut la 1 ianuarie 2014 cu 0,4% fata de aceeasi perioada a anului trecut, coborand astfel sub pragul de 20 de milioane, respectiv – 19,94 milioane de locuitori, conform datelor Institutului National de Statistica (INS), informeaza Mediafax.
Cauza principală a acestei scăderi o reprezintă sporul natural negativ de minus 70.812 de persoane, se arată într-un comunicat al INS.
Din perspectiva structurii pe sexe, 48,8% din populaţie este de sex masculin, adică 9,73 milioane de persoane, situaţie similară cu cea de la începutul lui 2013.
Comparaţiv cu 1 ianuarie 2013, numărul populaţiei a scăzut atât pentru persoanele de sex masculin, cât şi pentru cele de sex feminin.
Din totalul populaţiei, 56,6% sunt persoane cu vârsta cuprinsă între 25 şi 64 de ani, iar 16,5% dintre locuitori au peste 65 de ani.
Locuitorii cu vârste de până la 14 ani reprezintă 15,5% din populaţie, iar cei cu vârsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani reprezintă 11,4% din total.
Populaţia rezidentă cuprinde totalitatea persoanelor (de cetăţenie română, străină sau fără cetăţenie) care au reşedinţa obişnuită în România, pentru o perioadă de cel puţin 12 luni. În populaţia rezidentă sunt incluse persoanele care au imigrat în România, dar sunt excluse persoanele care au emigrat din România, mai arata sursa citata.