Pe aceeași temă
Institutul pentru Politici Publice (IPP) solicita DNA sa investigheze afirmatiile facute de Mircea Geoana si Marian Vanghelie, in ultimele 24 de ore, cu privire la implicarea lui Victor Ponta si a lui Liviu Dragnea in obstructionarea dreptului la vot al romanilor din diaspora, la prezidentiale, potrivit stiripesurse.
IPP subliniaza ca faptele in cauza pot face obiectul art. 13 din legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancționarea faptelor de corupție, se arata intr-un comunicat de presa.
Comunicatul IPP:
“Luând act de declarațiile de astăzi ale unuia dintre foștii lideri marcanți ai Partidului Social Democrat (PSD) - Mircea Geoană, fost Președinte al partidului, candidat al acestui partid în alegerile prezidențiale 2009 și anume: „Am informaţii că a fost o discuţie şi ştiu clar că Ponta exclusiv a decis să nu fie mai multe secţii”, aspecte confirmate și de Marian Vanghelie prin declaraţiile acestuia oferite presei centrale, anume: "Domnul Ponta știa (de nevoia suplimentării secțiilor) și Dragnea l-a oprit. [...] Domnul Dragnea a zis că dacă se vor face mai multe secții în străinătate se vor pierde alegerile"), Institutul pentru Politici Publice (IPP) solicită Direcției Naționale Anticorupție să investigheze posibila încălcare a art .13 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancționarea faptelor de corupție (”Fapta persoanei care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influența ori autoritatea sa în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani”) de către liderii PSD, printre care Victor Ponta și Liviu Dragnea.
Considerăm că se impune de urgenţă ca DNA să verifice aceste informații în condițiile în care, la cele două tururi de scrutin pentru alegerile prezidențiale 2014, unui număr de peste 200.000 de români din diaspora li s-a încălcat dreptul constituțional de a vota, aceştia nereușind să intre în secțiile de votare în intervalul aferent votării stabilit prin lege, după 8 ore de așteptare la coadă în faţa secţiei”, se arata in comunicatul IPP.
Declaratiile in cauza:
-
Mircea Geoana: Sunt absolut convins si exista informatii suficiente ca organizarea votului a reprezentat un act deliberat de impiedicare a exercitarii dreptului la vot. Dl Ponta e principalul responsabil, iar dl Corlatean e principalul sau complice. Ponta a fost sfatuit sa faca sectii suplimentare de echipa de campanie, de consultantii straini, de colegi din conducerea partidului si guvernului, si a decis deliberat sa nu fie sectii suplimentare.
- Marian Vanghelie: Noi avem aceleaşi informaţii tot partidul. Domnul Ponta ştia (de nevoia suplimentării secţiilor - n.r.) şi Dragnea l-a oprit. Trebuie să răspundă penal. Domnul Dragnea a zis că dacă se vor face mai multe secţii în străinătate se vor pierde alegerile. Alegerile se pierd pentru că eşti incompetent. S-au pierdut în România alegerile.