Întâlnire Barna-Cioloș-Orban. Teme discutate: alegeri în două tururi, desființarea SS

Dora Vulcan | 29.11.2019

Liderii alianței USR PLUS, Dan Barna și Dacian Cioloș, s-au întâlnit vineri cu premierul Ludovic Orban pentru discuții despre temele fierbinți ale momentului.

Pe aceeași temă

Cei trei au agreat că se vor întâlni periodic, iar USR PLUS va sprijini guvenrul pentru îndeplinirea unor obiective comune, potrivit unui comunicat al alianței remis presei vineri.

Principalele teme abordate de liderii Alianței USR PLUS în discuția cu prim-ministrul Orban au vizat:

  • reintroducerea alegerilor în două tururi pentru primari și președinți de consilii județene,

  • anularea recursului compensatoriu,

  • desființarea secției speciale de anchetare a magistraților,

  • modificarea legilor electorale privind diaspora,

  • impozitarea pensiilor speciale, modificarea radicală a PNDL,

  • stoparea tăierilor ilegale de lemn,

  • prezentarea sistematică a stadiului în care se află proiectele de investiții, alegerile anticipate.

„Am discutat cu premierul Orban despre prioritățile pe care ni le-au transmis alegătorii noștri. Sunt lucruri la care oamenii țin și de la care trebuie să înceapă orice fel de construcție. Am stabilit să monitorizăm realizarea acestor deziderate și să avem întâlniri periodice cu prim-ministrul Orban. Ne-am arătat disponibilitatea de a veni și cu soluții pentru deblocarea acestor probleme“, a declarat Dacian Cioloș.

”Am susținut guvernul PNL pentru îndeplinirea unor obiective critice pentru societatea românească astăzi, nu pentru funcții sau alte beneficii. E normal să avem întâlniri cu premierul și să discutăm cele mai bune soluții pentru îndeplinirea acestor obiective, importante pentru cetățeni. Responsabilitatea noastră primară e către cei care ne-au trimis în Parlament și asta ne obligă să comunicăm cu guvernul. Asta nu înseamnă că PNL sau premierul primesc un cec în alb”, a declarat Dan Barna.

Premierul Ludovic Orban a avut discuții zilele trecute cu mai mulți parlamentari și lideri ai formațiunilor din Legislativ, printre care Eugen Tomac, președintele PMP, Daniel Constantin și Sorin Cîmpeanu.

De asemenea, marţi, Orban a avut o întâlnire, la Parlament, cu Dan Barna, discuţiile vizând proiectul de buget, alegerile locale, reprezentarea diasporei în legislativ.

„Am discutat pur şi simplu nişte chestiuni generale de principiu, vom avea şi în cadrul alianţei, spre sfârşitul săptămânii, o întâlnire cu premierul Orban şi vom intra în detalii specifice în perioada următoare. (…) Este important acest principiu ca în oraşele unde sunt primari PSD să avem un candidat unic al Opoziţiei, acolo unde e posibil. (…) Am spus şi în această întâlnire: Gabriela Firea poate fi înfrântă, însă pentru asta e nevoie să fie un candidat unic al Opoziţiei în Bucureşti. Şi în perioada următoare exact aceste negocieri le vom purta, pentru a găsi candidatul care are cel mai bun suport popular în Bucureşti”, a subliniat Dan Barna.

Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a declarat şi el, după întâlnirea avută cu liderul USR, Dan Barna, că a discutat cu acesta şi despre o non-beligeranţă între cele două formaţiuni în perspectiva alegerilor locale.

„Am trecut în revistă prevederile acordului pe care l-am încheiat. Am stabilit un mod de coordonare a acţiunilor la nivel parlamentar. Am discutat despre pregătirea Legii bugetului de stat şi despre câteva elemente din înţelegerea pe care am avut-o privind chestiuni legate de susţinerea în Parlament a legii primarilor în două tururi de scrutin. De asemenea, am abordat problema anticipatelor şi am discutat de îmbunătăţirea colaborării la nivel local între filialele noastre şi despre o non-beligeranţă între formaţiunile noastre politice, în perspectiva alegerilor locale”, a precizat Ludovic Orban.

El a afirmat că pot exista colaborări punctuale acolo unde există această posibilitate în cazul alegerilor locale.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22