Pe aceeași temă
Klaus Iohannis, presedintele Romaniei, se va intalni miercuri dimineata, la ora 9.00, la Palatul Cotroceni, cu Victoria Nuland, asistentul Secretarului de Stat al SUA pentru Afaceri europene si eurasiatice, informeaza Administratia Prezidentiala. Premierul Victor Ponta se va intalni si el cu Victoria Nuland, relateaza Hotnews.
"In centrul discutiilor se vor afla consolidarea parteneriatului strategic intre Romania si Statele Unite ale Americii si dezvoltarea dimensiunii economice prevazute in parteneriat. Vizita prilejuieste si un schimb de evaluari privind securitatea din regiune si din Europa," potrivit anuntului facut de presedintie.
Surse oficiale au declarat agentiei Mediafax ca premierul Victor Ponta se va intalni si el, intr-o intrevedere privata, cu Victoria Nuland.
Precedenta vizita a adjunctului secretarului de Stat Victoria Nuland a avut loc in perioada 10-11 ianuarie 2014, in cadrul unui turneu european.
La Bucuresti, Nuland s-a intalnit cu presedintele Traian Basescu, cu ministrul de Externe Titus Corlatean si cu procurorul-sef al DNA, Laura-Codruta Kovesi, precum si cu membri ai societatii civile, pe agenda discutiilor aflandu-se relatiile bilaterale, problemele regionale si eforturile de consolidare a statului de drept.