Pe aceeași temă
Titus Corlatean, ministrul Afacerilor Externe, va avea vineri o “reuniune de lucru” cu sefii misiunilor diplomatice din statele unde au fost semnalate dificultati in procesul electoral, in cadrul scrutinului din 2 noiembrie, potrivit Hotnews.
Pe 3 noiembrie, premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Titus Corlatean sa ii convoace la Bucuresti pe ambasadorii, consulii si presedintii sectiilor de votare din Franta, Germania, Marea Britanie, Austria si Republica Moldova pentru a fi instruiti astfel incat situatii precum cele de duminica, in care oamenii nu au putut vota, sa nu mai aiba loc, in caz contrar, conducerea MAE urmand sa isi asume responsabilitatea.
"I-am cerut ministrului Afacerilor Externe si vineri va convoca la Bucuresti toti ambasadorii, consulii si presedintii sectiilor de vot Franta, Germania, Marea Britanie, Austria si Moldova pentru a fi foarte clar facut instructajul deciziilor BEC si de asemenea pana vineri i-am cerut ministrului si echipei de conducere, daca se constata - si cred ca se vor constata - activitati necorespunzatoare, sa-i inlocuiasca imediat pe presedintii sectiilor de vot si sa asigure tot personalul necesar pentru ca tot ceea ce nu a functionat ieri sa functioneze ireprosabil in ziua de 16", a spus Ponta, intr-o declaratie de presa la sediul MAE in prezenta ministrului Titus Corlatean.