INTENTIA lui Dan SOVA de scoatere a unor companii de sub MANAGEMENT PRIVAT a fost RESPINSA de FMI

P.c. | 11.06.2014

Pe aceeași temă

Ministrul Transporturilor Dan Sova a cerut FMI scoaterea unor entitati din transporturi de sub management privat, intrucat au existat cazuri in care managerii nu au respectat hotarari AGA luate in conformitate cu acordul cu Fondul. Transporturile au schimbat in ultima perioada, in AGA, conducerea mai multor companii din subordine, precum CFR Marfa, Aeroporturi Bucuresti sau Tarom. FMI a raspuns negativ solicitarilor ministrului, informeaza HotNews.


"Am aratat Fondului Monetar International, in intalnirea pe care am avut-o, ca au fost foarte multe situatii in care managementul privat al companiilor nu a respectat hotararile adunarii generale ale actionarilor, luate in conformitate cu intelegerile si cu angajamentele luate de Guvernul Romaniei fata de Fondul Monetar International prin intermediul scrisorilor de intentie. Am spus ca este foarte dificil sa-mi ceri sa respect anumite lucruri atat timp cat managementul privat asupra caruia eu, ca ministru, nu am nicio putere, refuza sa faca anumite lucruri, si da, am spus ca din punctul meu de vedere, personal, deci nu este un punct de vedere oficial al Guvernului, exista cel putin cateva entitati din domeniul transporturilor care ar trebui scoase de sub managementul privat", a declarat Sova, la o intalnire cu presa, raspunzand unei intrebari.

Raspunsul FMI nu a fost pozitiv, a completat ministrul. "Ca atare, nici nu cred ca voi face ceva in perioada urmatoare, pentru ca nu am nicio posibilitate", a concluzionat Sova.
 

CITITI SI : Dan SOVA a destituit managerii privaţi incomozi ai Companiei Aeroporturi București - interviu Radu Merica, fost preşedinte al Consiliului de Administraţie al Aeroportului `Henri Coandă`

 

Ministerul comunica la inceputul lunii mai, intr-un raspuns remis la solicitarea Mediafax, ca pe perioada mandatului lui Sova la conducerea institutiei, inceput in martie, au fost schimbari de management la AACR, CFR SA, ISCTR, ARR, CFR Marfa si ROMATSA.

Managementul privat la companiile de stat a fost introdus la solicitarea FMI, principiile guvernantei corporative fiind stabilite prin OUG 109/2011.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22