Pe aceeași temă
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat, marți dimineața, că există un plan pentru creșterea locurilor în spitale până la 1518, în condițiile în care numărul de paturi ATI pentru pacienții COVID este în prezent de circa 1000. El a mai spus că planul prevede și 100 de locuri pentru tratarea pacienților copii. Precizările vin în contextul în care la nivelul țării mai erau luni 19 paturi libere, iar în Capitală secțiile de terapie intensivă sunt pline.
Redăm mai jos cele mai relevante declarații:
De astăzi prin ordin de ministru am obligat Inspecția Sanitară de Stat, peste 180 de inspectori vor fi zilnic în teritoriu în spitale pentru a verifica și impune creșterea numărului de paturi la terapie intensivă.
Avem un plan care prevedere creșterea numărului de paturi covid în întreaga țară până la 1518 paturi. Aceasta este propunerea directorilor de spitale și sănătate publică. Cel mai mare număr la un moment dat a fost de peste 1600 de paturi.
Suntem într-o dinamică a infecției și a pandemiei. Noi am spus de la început că în valul patru dorim să păstrăm fluxul mixt pe spitale, covid și non-covid. Asta nu înseamnă că nu o să existe situații să avem spitale dedicate pacienților COVID. Dar dorim să păstrăm accesul populației și bolnavilor cronici la spitale.
Această creștere va fi impusă inclusiv la nivelul teritoriului. Inspectorii vor fi în spitale și vor verifica în fiecare zi creșterea numărului de paturi. Am preluat acest mandat undeva la 600 de paturi, acum suntem la peste 1000 și creștem în fiecare zi.
Pe planul de reziliență avem peste 100 de locuri prevătute pentru tratarea pacienților copii. Inspectorii sanitari vor fi pe teren și cât și-a sumat fiecare spital va trebui să rezolve.
Numărul total de persoane internate cu COVID-19 era luni de 7.884, dintre care 952 la ATI. Din totalul pacienților internați, 230 sunt minori, 210 fiind internați în secții și 20 la ATI.
Potrivit datelor transmise luni de Grupul de Comunicare Strategică, la nivelul țării există 1087 de paturi ATI pentru pacienții cu COVID. Dintre acestea, 116 sunt paturi rezervate special pentru persoane care au alte boli și care sunt și confirmate cu SARS-COV-2.
În București sunt avizate de Direcția de Sănătate Publică 237 de paturi de ATI pentru pacienții cu COVID.
Luni, la nivel național erau libere 19 paturi ATI pentru pacienții bolnavi de COVID, iar în București nu mai era liber niciun pat.
Paturi ATI Covid libere luni: Arad – 1, Brașov -5, Constanța – 1, Iași – 3, Sibiu – 3, Tulcea – 5, Vaslui – 1.