Intilnirea dintre presedintele Traian Basescu si Victoria Nuland, subsecretar de stat, s-a incheiat

Fara Autor | 10.01.2014

Pe aceeași temă

Traian Basescu a primit-o, vineri seara, la ora 20.15, la Cotroceni pe Victoria Nuland, subsecretarul de stat american care viziteaza Romania, potrivit unui comunicat de presa al Administratiei Prezidentiale. Întâlnirea dintre Victoria Nuland și președintele Traian Băsescu s-a încheiat în jurul orei 21.30. Cei doi au discutat aproximativ 1 ora si 15 minute. Inaltul oficial american nu s-a intilnit cu premierul Ponta, care, potrivit ministrului Corlatean a avut un program incarcat. Ponta a declarat pentru HotNews ca nu se afla in tara.

Dacă iniţial Ambasada SUA îi negociase programul cu Ministerul de Externe, stabilind, potrivit protocolului, întrevederi cu ministrul de Externe, Titus Corlăţean, dar şi cu secretarul de stat care a gestionat negicierile pentru scutul de la Deveselu, Bogdan Aurescu, în urma unei invitaţii din partea Preşedinţiei, Nuland a ajuns şi la Cotroceni, scfrie Gandul. Ridicând nivelul de protocol al întâlnirilor, mutarea lui Traian Băsescu l-a pus în şah pe Victor Ponta care nu va avea nicio discuţie cu aceasta, lipsind de altfel din ţară.

Primele fotografii, publicate de Ambasada SUA la Bucureşti arată că la întâlnire au participat şi patru dintre consilierii preşedintelui: şeful Administraţiei Prezidenţiale, Cristian Diaconescu, consilierul pentru Afaceri Strategice, Iulian Chifu, copnsilierul pentru probleme legislative, Claudiu Dinu şi purtătorul de cuvânt Bogdan Oprea.

 

Subsecretarul de stat american Victoria Nuland a ajuns vineri, la Bucuresti, unde efectueaza o vizita de doua zile. Aceasta ar urma sa aiba o intalnire cu presedintele Traian Basescu, dar si cu membri ai societatii civile. Potrivit MAE, ministrul Titus Corlatean o va primi sambata, la ora 9.00, la sediul ministerului, pe Victoria Nuland, iar la 9.30 urmeaza scurte declaratii de presa.

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlatean, a declarat miercuri seara ca vizita delegatiei SUA la Bucuresti, condusa de subsecretarul de stat Victoria Nuland, este una binevenita si va constitui o ocazie de a se discuta "eventuale chestiuni care trebuie clarificate".

Referitor la programul vizitei, Corlatean a spus ca agenda o face partea americana si a precizat ca are mandat din partea premierului Victor Ponta pentru a putea discuta orice fel de aspect considerat necesar de ambele parti.

Potrivit ministrului de Externe, Victor Ponta nu se va intalni cu oficialul american, intrucat "programul premierului era facut de multa vreme, asa incat, din motive obiective, acel program nu a putut fi schimbat".

Victor Ponta a confirmat, vineri, pentru HotNews ca nu este in tara, dar nu a precizat locul in care se afla.

Victoria Nuland, asistentul pentru afaceri europene si eurasiatice al Secretarului de Stat american John Kerry, face o vizita in Romania pentru discutii referitoare la “eforturile pentru consolidarea statului de drept”.

Este a doua vizita a unui inalt oficial american in Romania in urma unei crize politice, dupa cea efectuata de Philip Gordon, predecesorul Victoriei Nuland, in august 2012, dupa referendumul de suspendare a presedintelui.

Reamintim ca Executivul si Parlamentul au fost in centrul unui nou scandal major in "martea neagra", 10 decembrie, cind Parlamentul a trecut un pachet de modificari ale Codului Penal cu impact negativ major in lupta anticoruptie.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22