Introducerea coplatii in sistemul de sanatate a fost amanata – declara ministrul Sanatatii

Fara Autor | 11.08.2012

Pe aceeași temă

Introducerea coplatii in sistemul de sanatate a fost amanata, autoritatile romane nu s-au angajat la niciun termen fata de Fondul Monetar International, a declarat sambata ministrul Sanatatii, Vasile Cepoi, dupa discutiile cu misiunea FMI, transmite Agerpres, preluata de Hotnews.ro.


"Coplata urmeaza sa fie negociata cu asociatiile de pacienti, asociatiile profesionale. Legea zice ca nivelul coplatii se stabileste in urma negocierilor. O majoritate a asociatiilor pacientilor se impotriveste coplatii. Probabil ca vor dura foarte mult. Negocierile vor demara saptamana viitoare. Discutiile anterioare (n.r. - cu delegatia FMI) erau ca in toamna sa fie introdusa coplata.

Acum nu ne-am angajat la niciun termen, pentru ca din Parlament legea a iesit cu aceasta prevedere, si anume ca nivelul taxei si serviciile se stabilesc prin negociere si, prin urmare, nu ne putem asuma niciun termen", a explicat ministrul Sanatatii, la finalul discutiilor cu misiunea FMI.


Introducerea sistemului de coplata constituie unul dintre angajamentele Guvernului introduse inca de anul trecut in acordul de imprumut convenit cu FMI, Comisia Europeana si Banca Mondiala. Guvernul s-a angajat ca ponderea scutirilor de la plata sa nu depaseasca un nivel de 40% dintre pacienti.



La inceputul lunii august, Ministerul Sanatatii a lansat pentru dezbatere publica un proiect de hotarare de guvern care stabileste ca asiguratii vor achita coplata pentru serviciile medicale spitalicesti acordate atat prin spitalizare de zi, cat si prin spitalizare continua, prevazute in pachetul de servicii medicale de baza si in pachetul facultativ in asistenta medicala spitaliceasca, cu exceptia serviciilor medicale spitalicesti acordate in sectiile/compartimentele de ingrijiri paliative, a internarilor obligatorii pentru bolnavii psihici din anumite categorii.



Astfel, pentru serviciile medicale spitalicesti acordate in regim de spitalizare de zi coplata este de 60 de lei la categoriile I si I M (cea mai inalta pentru spitalele monospecialitate), 50 de lei la categoriile II si II M, 40 de lei la categoria III, 30 de lei la categoria IV si 20 de lei la categoria V si la spitalele neclasificabile. In unitatile care sunt autorizate de Ministerul Sanatatii sa acorde servicii medicale spitalicesti in regim de spitalizare de zi si care nu acorda servicii medicale in spitalizare continua, coplata este de 20 de lei, conform proiectului.

Nivelul minim al coplatii se incaseaza pentru consultatiile acordate de medicul fara grad profesional si cu grad profesional specialist si este de 4 lei pe consultatie, iar cel maxim, care se incaseaza pentru consultatiile acordate de medicul cu grad profesional primar, este de 5 lei pe consultatie.

In asistenta medicala ambulatorie de specialitate, nivelul coplatii pentru consultatiile acordate de medicul cu grad profesional specialist este de 5 lei pe consultatie, iar pentru cele acordate de medicul cu grad profesional primar, de 7 lei pe consultatie, relateaza Hotnews.ro.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22