Învățământul românesc: Aproape 2.400 de grădinițe și școli nu au apă curentă și nici canalizare

Redactia | 06.01.2019

La nivel național, aproximativ 2.355 de unităti școlare funcționau în luna decembrie 2018 fără apă curentă și canalizare, WC-ul fiind în curte, recunoaște ministrul Educației, Ecaterina Andronescu.

Pe aceeași temă

„Referitor la situația avizelor sanitare, din datele statistice existente la Ministerul Educației Naționale rezultă că, la nivel național, funcționează aproximativ 2.355 de unități școlare cu grupuri sanitare situate în curte și care nu sunt dotate cu apă curentă și canalizare”, a transmis Ecaterina Andronescu, în cadrul răspunsului unei interpelări adresate în scris de către senatorul de Maramureș neafiliat Severica Rodica Covaciu, relatează Mediafax.

Ministrul Educației a adăugat că în județul Maramureș 27 de unități școlare nu au apă curentă și canalizare.

„Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, la nivelul județului situația este următoarea: din totalul de 162 de unități școlare cu personalitate juridică, cu 524 de clădiri în care se desfășoară activitate didactică, 27 de clădiri au grupuri sanitare neracordate la apă și canalizare”, a adăugat Andronescu.

Răspunsul Ecaterinei Andronescu vine în urma unei interpelări adresate, în scris, de către senatorul neafiliat Severica Covaciu. Întrebarea a fost prezentată în luna noiembrie pentru ministrul interimar al Eduației Naționale, Rovana Plumb.

„Vă rog să îmi puneți la dispoziție date statistice referitoare la numărul total al uităților de învățământ din țară care nu au toaletă racordată la sistemul de alimentare cu apă și la canalizare. De asemenea, pentru județul Maramureș doresc să îmi precizați câte unități școlare nu au toaletă la sistemul de alimentare cu apă și canalizare”, este interpelarea transmisă ministrului Educației.

Referitor la subiect, premierul Viorica Dăncilă anunța, la începutul lunii decembrie a anului trecut, că în bugetul pe 2019 va fi şi un Fond de Investiţii Locale, prin care localităţile vor putea opta pentru câte două proiecte de finanţare fiecare, pentru canalizare, apă sau renovarea şcolii. Șeful Executivului spunea că pentru acest fond vor fi alocate 10 miliarde lei, în timp ce președintele PSD Liviu Dragnea afirma că suma va fi de 10 miliarde de euro.

Bugetul pentru acest an nu a fost încă adoptat de Guvern. Despre buget, Liviu Dragnea a spus, la sfârșitul anului trecut, că va discuta în coaliție despre posibilitatea ca după 15 ianuarie acesta să fie aprobat, mai întâi de către Executiv, apoi în Legislativ. Liderul PSD a adăugat că e posibil să fie convocată o sesiune extraordinară „cu câteva zile înainte de februarie”.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22