Ioan Chelaru: Comisia pentru REVIZUIREA CONSTITUTIEI INCEPE activitatea pe 27 ianuarie și sperăm SA FINALIZAM până pe 31 ianuarie

D.g. | 07.01.2014

Pe aceeași temă

Membrii Comisiei comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru revizuirea Constituției vor fi convocați, în data de 27 ianuarie, pentru a pune proiectul în acord cu observațiile Comisiei de la Veneția, Consiliului Legislativ și ale uniunilor profesionale, acestea din urmă având termen de depunere a amendamentelor până în data de 22 ianuarie, informeaza, Agerpres.

Vicepreședintele Comisiei pentru revizuirea Constituției, social-democratul Ioan Chelaru, a declarat marți pentru AGERPRES că speră ca, până în data de 31 ianuarie, cel de-al doilea draft al proiectului să fie finalizat astfel încât să poată fi tradus în engleză și transmis Comisiei de la Veneția pentru un punct de vedere oficial.

"A rămas să convocăm Comisia pentru revizuirea Constituției în data de 27 ianuarie. Eu sper că până la finalul săptămânii respective să avem proiectul, să putem vota în Comisie și să-l putem trimite Comisiei de la Veneția și Curții Constituționale. Noi sperăm să terminăm. Dacă nu vom termina, mai mergem cu o săptămână, că nu suntem legați neapărat de data de 31 ianuarie", a spus Chelaru.

Acesta a precizat că membrii Comisiei vor avea o întâlnire cu reprezentanții uniunilor profesionale pentru a discuta propunerile acestora de modificare a unora dintre articolele constituționale.

"Toate uniunile profesionale vor fi chemate la o întâlnire, la solicitarea acestora. Le-am spus că dacă au probleme, să le depună în scris ca să le avem deja și să le putem discuta de pe 27, când încep lucrările Comisiei. Vom discuta toate amendamentele la proiectul inițial, amendamente ce au fost generate de discuțiile purtate cu reprezentanții Comisiei de la Veneția, și de observațiile primite de la Consiliul Legislativ și de la uniunile profesionale", a mai spus senatorul PSD.

Ioan Chelaru a adăugat că, după finalizarea lucrărilor Comisiei pentru revizuirea Constituției, proiectul va intra în dezbatere publică până în luna septembrie, urmând ca în cea de-a doua sesiune parlamentară a anului, după primirea avizului Curții Constituționale, proiectul să intre pe traseul legislativ.

"Modificările le punem în discuție publică, le transmitem Comisiei de la Veneția, Curții Constituționale pentru ca până în toamnă ele să fie cunoscute de cât mai multă lume, iar în septembrie să putem intra eventual pe dezbateri în plen", a susținut acesta.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22