Pe aceeași temă
Vicepreşedintele PDL, Ioan Oltean, este audiat la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar de restituiri ilegale de proprietăţi, informeaza Romania libera.
Oltean a declarat, la intrarea în sediul instituţiei, că nu cunoaşte motivul pentru care a fost chemat la audieri.
Surse judiciare au declarat pentru Evenimentul zilei că Oltean a fost chemat la DNA pentru a da declaraţii într-un dosar disjuns din cel al lui Remus Baciu - fostul vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP).
În acest dosar, Remus Baciu, acesta a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru că ar fi primit 270.000 de euro în schimbul soluţionării rapide a unor dosare de restituire de proprietăţi, decizia instanţei nefiind însă definitivă. Decizia a fost contestată la instanţa supremă, care va începe în 9 decembrie judecarea recursurilor.
Şeful ANRP, George Băeşu, declara, în ianuarie 2013, că aproape toate despăgubirile de valori mari, de milioane sau zeci de milioane de euro, din ultimii doi ani nu au fost acordate foştilor proprietari deposedaţi de regimul comunist, ci unor persoane care au cumpărat drepturile litigioase, cei mai mulţi devenind "cazuri speciale".
Crinuţa Dumitrean, susţinută de Ioan Oltean
Fost deputat PSD între 2004 şi 2008, George Băeşu a înlocuit-o în vara anului trecut pe procurorul Dorina Danielescu, numită în funcţie de numai nouă luni. Până în octombrie 2011, funcţia de preşedinte al ANRP a fost deţinută de Crinuţa Dumitrean, din partea PDL, susţinută de secretarul general al partidului, Ioan Oltean. Dumitrean a fost destituită de fostul premier Emil Boc, după ce, în august 2011, DNA l-a arestat pe Remus Baciu, unul dintre vicepreşedinţii de atunci ai autorităţii.
Ştire în curs de actualizare