Pe aceeași temă
UPDATE: Ioan Oltean a remis un comunicat de presa prin care precizeaza ca "nicio clipa nu a facut declaratia referitoare la inlocuirea Guvernului peste o luna".
"Guvernul este obligat sa rezolve situatiile de urgenta in care se afla tara, precum si sa duca pana la capat masurile anticriza pe care le-a abordat inca din prima zi de mandat.Nicio clipa nu am facut declaratia referitoare la inlocuirea guvernului peste o luna. Numai un guvern iresponsabil abandoneaza tara in perioada de criza", se arata in comunicat.
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Ioan Oltean, a declarat că în cazul în care Guvernul nu vine cu soluţii pentru îmbunătăţirea vieţii românilor într-o lună de zile, ar trebui să plece, să lase locul altcuiva.
„Iată că populaţia a venit şi a tras un semnal de alarmă extrem de puternic, opriţi-va!, ajunge!, am ajuns la maxima suportabilitate. Şi aici Guvernul trebuie să înţeleagă acest lucru. Să înţeleagă şi să găsească soluţii de rezolvare a problemelor, pentru că altfel nu există decât o singură soluţie: plecarea Guvernului. Este clar, dacă nici acum nu realizează care sunt dificultăţile ţării şi nu se apleacă cu mai multă atenţie asupra soluţiilor ce se impun, asta este soluţia, cea care o strigă strada", a declarat Oltean, prezent la o conferinta de presa in Bistrita, informeaza Adevarul.
În opinia lui Ioan Oltean, „Guvernul ar trebui să vină în faţa populaţiei cu un set de măsuri care să ducă la rezolvarea în mare parte a problemelor cu care se confruntă ţara. În opinia mea, acest termen e cam de o lună, dacă FMI va fi prezent, e clar că Guvernul trebuie să se ocupe de ei. Cu certitudine, însă, Guvernul trebuie să iasă cu ceva în faţa opiniei publice" in maximum o luna.