Ioan Oltean, despre prezenţa Regelui Mihai în Parlament: Dacă vine Regele Cioabă şi ne cere acelaşi lucru?

Fara Autor | 24.09.2011

Pe aceeași temă

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări, că i se pare "exagerat" faptul că Regele Mihai se va adresa Camerelor reunite ale Parlamentului, replicând cu o întrebare retorică: "Dacă mâine vine regele Cioabă şi ne cere acelaşi lucru?", relatează ziare.com.
Ioan Oltean a fost întrebat ce atitudine vor adopta parlamentarii PDL când Regele Mihai se va adresa Camerelor reunite ale Parlamentului.





"O să îl salutăm, o să rămânem în sală. Nu suntem regalişti, dar suntem oameni care respectăm trecutul acestei ţări şi o să îl salutăm pe Majestatea Sa Regele Mihai", a spus Oltean.





Întrebat însă cum i se pare ideea ca Regele Mihai să se adreseze Camerelor reunite, Oltean a răspuns: "Mi se pare exagerat. Dacă mâine vine regele Cioabă şi ne cere acelaşi lucru?".





El a revenit apoi cu explicaţii şi a spus că, dincolo de glumă, constituţional, plenului celor două Camere i se adresează şefii de stat sau oameni asemănători ca rang în exerciţiul funcţiei.





"Niciodată din 1990 încoace noi nu am fost puşi în situaţia de a lua o asemenea decizie şi nu am vrut să creăm un precedent. Eu am tot respectul faţă de Majestatea Sa şi consider că merită să i se acorde respectul cuvenit şi că puteam să gândim o altă formă mai bine pusă la punct prin care să celebrăm, să sărbătorim 90 de ani de viaţă a Regelui Mihai. Aşa credem noi pentru a ne feri de precedente care pot fi pe urmă speculate", a spus Oltean.





El a afirmat că, din moment ce majoritatea a decis altfel, PDL se supune majorităţii, parlamentarii săi vot fi prezenţi în sală când Regele se va adresa naţiunii şi vor urmări cu atenţie discursul acestuia.





Parlamentul a aprobat, marţi, propunerea liberalilor de a-l invita pe 25 octombrie pe Regele Mihai într-o şedinţă solemnă a Legislativului, decizia fiind luată cu 203 voturi "pentru", trei voturi "împotrivă" şi 46 de abţineri. Propunerea a fost introdusă pe ordinea de zi a plenului reunit la solicitarea opoziţiei.
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22