Pe aceeași temă
Premierul Victor Ponta a decis să îl nominalizeze pe Ioan Rus pentru postul de ministru al Transporturilor, după demisia lui Dan Şova, au declarat surse oficiale, citate de MEDIAFAX. Potrivit acestora, propunerea de nominalizare urmează să fie transmisă preşedintelui Basescu.
Prim-ministrul a declarat, la întoarcerea din vizita în Ierusalim, că îl va propune ministru al Transporturilor pe Ioan Rus pentru "experienţa sa profesională şi politică".
"Pe domnul Ioan Rus îl voi propune ministru al Transporturilor", a declarat premierul Victor Ponta în cadrul conferinţei de presă susţinute la întoarcerea din Ierusalim. Premierul a motivat că l-a ales pe Ioan Rus pe baza experienţei profesionale şi politice.
"Şi vreau să dau un exemplu foarte clar Transilvaniei. Transilvania şi Ardealul trebuie să primească prin persoana ministrului asigurarea că toate proiectele de infrastructură pe care le-am început vor fi duse la bun sfârşit", a adăugat Ponta.
Ioan Rus este membru PSD, iar în perioada 2000-2004 a fost ministru de Interne în Guvernul Năstase.
El a fost ministru de Interne şi în primul Guvern Ponta, instalat în mai 2012, demisionând însă la scurt timp, în august 2012, după începerea suspendării preşedintelui Traian Băsescu, din cauza problemelor legate de listele electorale.
Rus a fost un susţinător al lui Victor Ponta el şi "grupul de la Cluj" ajutându-l pe acesta să preia conducerea partidului la congresul din 2010, când actualul premier a candidat împotriva lui Mircea Geoana.
Viitorul ministru al Transporturilor a îndeplinit mai multe funcţii în administraţia locală din Cluj, de la prefect până la preşedinte al Consiliului Judeţean.