Pe aceeași temă
„Președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc miercuri, 26 ianuarie 2022, începând cu ora 13:00, la Palatul Cotroceni”, transmite Administrația Prezidențială.
Pe ordinea de zi a ședinței sunt incluse subiecte referitoare la:
Situația de securitate în Zona Extinsă a Mării Negre și pe Flancul Estic al NATO;
Măsuri privind dezvoltarea capacităților de răspuns la noile provocări ale mediului de securitate și creșterea rezilienței.
Convocarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării a fost făcută după o discuție între președintele Klaus Iohannis și premierul Nicolae Ciucă. Întâlnirea a avut loc de la ora 13:00, la Palatul Cotroceni.
Șdeința CSAT are loc în contextul în care tensiunile dintre NATO și Rusia s-au amplificat. Vineri, înaintea discuțiilor dintre șefii diplomației americane și rusești, ministerul rus de externe a transmis că solicită Alianței retragerea trupelor din România și Bulgaria.
Ministerul român de externe spune că solicitarea rușilor este „inoportună” și că „nu poate face obiectul unei negocieri”.
„MAE reamintește că prezența NATO în statele aliate, care este rezultatul deciziilor adoptate la cel mai înalt nivel de către liderii aliați și implementate de structurile aliate politice și militare responsabile în acest sens, este o reacție strict defensivă la comportamentul tot mai agresiv al Federației Ruse în Vecinătatea Estică, mai ales începând cu anul 2014, când teritoriul ucrainean Crimeea a fost ilegal ocupat de către Rusia. Acest comportament continuă să se intensifice în prezent, în ciuda încercărilor NATO de a se angaja în dialog constructiv”, a transmis MAE.
„O astfel de solicitare este inadmisibilă și nu poate face obiectul unei negocieri, având în vedere că postura de descurajare și apărare este nemijlocit conectată cu, și este parte intrinsecă a mecanismului de apărare colectivă al NATO, asupra căruia niciun stat terț nu poate avea drept de veto. Aliații au menționat ferm că vor continua politica de consolidare a securităţii și apărării colective, inclusiv prin prezența trupelor aliate pe teritoriul aliaților estici”, mai spune ministerul de externe român.