Pe aceeași temă
Președintele Klaus Iohannis i-a explicat Vasilicăi Dăncilă că Olguța nu are pregătirea necesară ocupării postului de ministru al Dezvoltării și nici experiență în domeniu. Astfel că premierul Vasilica Dăncilă trebuie să vină cu o altă propunere de ministru care să aibă „pregătirea generală, pregătirea în specialitatea domeniului, experienţa în materie, instruirea şi aptitudinile pentru funcţia în domeniu, reputaţia neştirbită şi moralitatea”.
„În consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 85 alin. (2) din Constituţie şi ţinând seama de jurisprudenţa Curţii Constituţionale urmează să înaintaţi o altă propunere pentru funcţia de viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, care, în mod necesar, pe lângă respectarea condiţiilor prevăzute de lege, ar trebui să răspundă şi cerinţelor referitoare la pregătirea generală, pregătirea în specialitatea domeniului, experienţa în materie, instruirea şi aptitudinile pentru funcţia în domeniu, reputaţia neştirbită şi moralitatea”, a afirmat Iohannis.
„Analizând activitatea persoanei propuse, astfel cum rezultă aceasta din documentaţia transmisă, constat că doamna Lia Olguţa Vasilescu nu are pregătirea de specialitate necesară în niciunul dintre domeniile care fac obiectul de activitate al ministerului pentru care este propusă. De asemenea, din aceeaşi documentaţie constat că doamna Lia Olguţa Vasilescu nu are experienţa în materie necesară promovării şi gestionării politicilor publice guvernamentale la nivel naţional în domeniul complex al dezvoltării regionale şi administraţiei publice. Astfel, în calitate de primar, doamna Lia Olguţa Vasilescu nu a promovat şi nu a gestionat politici publice de nivel naţional, iar în calitate de parlamentar a desfăşurat activitate în comisii parlamentare care, prin obiectul de activitate, sunt direct legate fie de pregătirea sa profesională, respectiv domeniul culturii, artei şi mijloacelor de informare în masă, fie au legătură cu experienţa obţinută în calitate de ministru, respectiv domeniul muncii şi protecţiei sociale”, a motivat el.
Comunicatul administrației prezidențiale:
Scrisoare transmisă de către Președintele României, domnul Klaus Iohannis, Prim-ministrului României, doamna Vasilica-Viorica Dăncilă
07 Februarie 2019
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis joi, 7 februarie a.c., o scrisoare Prim-ministrului României, doamna Vasilica-Viorica Dăncilă, referitoare la propunerea de numire în funcția de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administrației publice.
Vă prezentăm, în continuare, textul scrisorii:
București, 7 februarie 2019
Doamnei Vasilica-Viorica Dăncilă,
Prim-ministrul României
Stimată doamnă Prim-ministru,
Prin Decretul nr. 5/2019 s-a constatat vacanța funcției de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, ca urmare a demisiei domnului Paul Stănescu din această funcție. Propunerile înaintate succesiv, de numire în această funcție de membru al Guvernului, nu au fost însoțite de înscrisurile din care să rezulte îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, aspecte ce v-au fost comunicate prin adresele nr. CP1/149/10.01.2019 și CP1/189/17.01.2019.
În temeiul art. 85 alin. (2) din Constituție, la data de 21 ianuarie a.c., prin adresa înregistrată sub nr. 5/105/2019 ați înaintat propunerea de numire a doamnei Lia-Olguța Vasilescu în funcția de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice însoțită de documentația completă, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 51/2018, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice este „autoritatea pentru: dezvoltare regională, coeziune și dezvoltare teritorială, cooperare transfrontalieră, transnațională și interregională, disciplina în construcții, amenajarea teritoriului, urbanism și arhitectură, amenajarea spațiului maritim, mobilitate urbană, locuire, locuințe, clădiri de locuit, reabilitarea termică a clădirilor, gestiune și dezvoltare imobiliar-edilitară, lucrări publice, construcții, descentralizare, reformă și reorganizare administrativ-teritorială, fiscalitate și finanțe publice locale, dezvoltarea serviciilor comunitare de utilități publice, ajutor de stat aprobat de autoritățile administrației publice locale, parcuri industriale, programarea, coordonarea, monitorizarea și controlul utilizării asistenței financiare nerambursabile acordate României de către Uniunea Europeană pentru programele din domeniile sale de activitate”.
Analizând activitatea persoanei propuse, astfel cum rezultă aceasta din documentația transmisă, constat că doamna Lia-Olguța Vasilescu nu are pregătirea de specialitate necesară în niciunul dintre domeniile care fac obiectul de activitate al ministerului pentru care este propusă. De asemenea, din aceeași documentație constat că doamna Lia-Olguța Vasilescu nu are experiența în materie necesară promovării și gestionării politicilor publice guvernamentale la nivel național în domeniul complex al dezvoltării regionale și administrației publice. Astfel, în calitate de primar, doamna Lia-Olguța Vasilescu nu a promovat și nu a gestionat politici publice de nivel național, iar în calitate de parlamentar a desfășurat activitate în comisii parlamentare care, prin obiectul de activitate, sunt direct legate fie de pregătirea sa profesională, respectiv domeniul culturii, artei și mijloacelor de informare în masă, fie au legătură cu experiența obținută în calitate de ministru, respectiv domeniul muncii și protecției sociale.
Totodată, nu se poate ignora faptul că, în calitate de ministru al muncii și justiției sociale, doamna Lia-Olguța Vasilescu a promovat un cadru lipsit de transparență în relația cu societatea civilă și în procesul de dialog social, fără consultarea actorilor implicați. Or, realizarea și asigurarea unui dialog autentic, prin implicarea partenerilor din administrația publică, mediul academic și societatea civilă, alături de pregătirea și experiența profesională sunt esențiale pentru exercitarea acestei funcții de demnitate publică. La conturarea acestui profil se adaugă declarațiile controversate, atacurile la persoană virulente, limbajul folosit în comunicările publice, presiunile asupra justiției, reținute inclusiv de către Consiliul Superior al Magistraturii, toate acestea fiind aspecte care vin în contradicție cu cerințele de responsabilitate pe care le implică deținerea unei funcții de înaltă demnitate publică, precum cea de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice.
Față de aceste considerente, am decis să resping propunerea de numire a doamnei Lia-Olguța Vasilescu în funcția de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice. În consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 85 alin. (2) din Constituție și ținând seama de jurisprudența Curții Constituționale, urmează să înaintați o altă propunere pentru funcția de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice care, în mod necesar, pe lângă respectarea condițiilor prevăzute de lege, ar trebui să răspundă și cerințelor referitoare la pregătirea generală, pregătirea în specialitatea domeniului, experiența în materie, instruirea și aptitudinile pentru funcția în domeniu, reputația neștirbită și moralitatea.
PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
KLAUS – WERNER IOHANNIS