Pe aceeași temă
Președintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretele de numire în funcție a noilor miniștri de la Justiție, Fonduri europene și Românii de pretutindeni, nu și pentru numirea lui Titus Corlățean în funcția de vicepremier.
Ana Birchall a fost revocată din funcția de viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României și a fost numită ministru al Justiției, Roxana Mânzatu a fost numită ministru al Fondurilor Europene iar Natalia-Elena Intotero a fost numită la conducerea Ministerului pentru românii de pretutindeni.
În ceea ce privește respingerea numirii lui Titus Corlățen, președintele Iohannis i-a transmis o scrisoare oficială premierului Viorica Dăncilă prin care își motivează refuzul de a-l numi în funcția de vicepremier pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României pe Titus Corlățean.
Scrisoarea președintelui
București, 7 iunie 2019
Doamnei Vasilica-Viorica Dăncilă,
Prim - ministrul României
Stimată doamnă Prim - ministru,
Prin adresa nr. 5/3358 din data de 29 mai 2019 ați propus revocarea doamnei Ana Birchall din funcția de viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României şi numirea domnului Titus Corlăţean în această funcție.
Analizând îndeplinirea condițiilor legale, precum și a criteriilor referitoare la corespunderea pentru funcție a candidatului propus, statuate prin jurisprudența instanței constituționale, consider că persoana propusă nu se bucură de o reputaţie neştirbită, cerinţă esenţială pentru exercitarea demnității de viceprim-ministru şi pentru gestionarea domeniului complex al implementării parteneriatelor strategice ale României, întrucât în funcţia de ministru de externe, deţinută anterior, a gestionat în mod defectuos activităţi din domeniul său de competenţă, ceea ce a avut ca efect direct împiedicarea exercitării de către cetăţenii români din străinătate a dreptului de vot.
În consecință, am decis să resping propunerea de numire în funcția de viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României a domnului Titus Corlăţean.
Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 85 alin. (2) din Constituție și ținând seama de jurisprudența Curții Constituționale urmează să înaintați o altă propunere pentru funcția de viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României care, pe lângă respectarea condițiilor prevăzute de lege, în mod necesar, ar trebui să răspundă și cerințelor referitoare la pregătirea generală, pregătirea în specialitatea domeniului, experiența în materie, instruirea și aptitudinile pentru funcția în domeniu, reputația neștirbită și moralitatea.
PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
KLAUS – WERNER IOHANNIS”