Pe aceeași temă
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni, că solicită Curţii Constituţionale verificarea constitutuţionalităţii legii serviciilor comunitare, care prevede, printre altele, că primarii şi preşedinţii CJ pot fi reprezentanţi în AGA ale asociaţiilor de utilităţi publice. Camera Deputatilor a decis in 6 mai ca primarii si presedintii de Consilii Judetene (CJ) vor putea fi reprezentati in adunarile generale ale asociatiilor (AGA) din serviciile de utilitati publice. Deputatii au respins o cerere de reexaminare a legii in acest sens, Camera Deputatilor fiind for decizional, relateaza Gandul.
"Această lege care mi-a fost trimisă şi care a ajuns a doua oară la preşedinţie nu va fi promulgată. Am serioase dubii în ceea ce priveşte constituţionalitatea acestui act normativ, am formulat o adresă către Curtea Constituţională şi voi solicita verificarea constituţionalităţii acestui act normativ", a spus Iohannis.
Iohannis a precizat insa că i se pare normal ca şefii de CJ şi primarii să facă parte din conducerile asociaţiilor de utilităţi publice regionale. „Sunt de părere că primarii şi peşedinţii CJ trebuie să aibă posibilitatea să fie membri în CA dacă societatea este constituită pentru a satisface nevoile unei arii mai mari decât un judeţ”, a spus el.
CITITI declaratiile presedintelui Iohannis pe aceasta tema:
- Vreau să mă refer pe scurt la propusa modificare a legii serviciilor comunitare. Această modificare a fost tratată în spaţiul public ca o intervenţie în schimbarea incompatibilităţii. Această chestiune a fost vehiculată pe larg şi în campania electorală şi chiar subsemnatul a avut o speţă cu ANI. Această lege care mi-a fost trimisă şi care a ajuns a doua oară la preşedinţie nu va fi promulgată . Am serioase dubii în ce priveşte constituţionalitatea actului normativ. Am fosrmulat o adresă către CCR
- Această lege prevede drogări de la legea administraţiei locale. E o lege organică, trebuie tratată ca o lege organică.
- Despre acuzaţiile lui Băsescu. Vă rog să-l întrebaţi pe Traian Băsescu ce a vrut să spună, eu nu comentez declaraţiile predecesorului meu.
- Sunt de părere că primarii şi peşedinţii CJ trebuie să aibă posibilitatea să fie membri în CA dacă societatea este constituită pentru a satisface nevoile unei arii mai mari decât un judeţ.
- Dacă alegerea primarilor într-un tur sau două, se poate discuta. Parlamentul a hotărât cu o largă majoritate să lase această chestiune neschimbată şi cred că poate fi promulgată.
Proiectul legislativ a fost initiat in 2013
Acest proiect legislativ a fost initiat în 2013, într-o perioadă când mulţi aleşi locali erau declaraţi incompatibili de ANI, de şase parlamentari PSD: Marian Neacşu – liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Axente Ioan, Covaci Dore, Fraticiu Gheorghe, Florin Iordache şi Gheorghe Roman.
Senatul a respins, în calitate de primă camera sesizată, proiectul legislativ la data de 5 noiembrie 2013. Proiectul a fost susţinut însa in Camera Deputaţilor unde trece pe rând de comisii în 2014.
“Prin derogare de la prevederile art. 37 şi 92 din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, statutul şi actul constitutiv ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice se aprobă prin hotărâri ale autorităţilor deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale membre şi se semnează, în numele şi pe seama acestora, de primarii unităţilor administrativ-teritoriale asociate şi/sau, după caz, de preşedinţii consiliilor judeţene, care sunt reprezentanţi ai comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor în adunările generale ale asociaţiei; primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene îşi pot delega calitatea de reprezentant în adunarea generală a asociaţiei, prin dispoziţie.”, rămâne varianta trimisă la promulgare, în 24 iunie 2014.
Traian Basescu trimite legea la reexaminare
Preşedintele Traian Băsescu nu este de acord cu forma ieşită în Parlament şi trimite legea la reexaminare – 14 iulie 2014. ANI critică şi ea legea votată în Parlament, anunţând că nu o susţine.
Fostul preşedinte atenţionează că noua lege intră în conflict cu legea 161/2003, cea care reglementează regimul incompatibilităţilor şi al conflictelor de interese.„Soluţia legislativă propusă ar avea un impact negativ deoarece ar conduce la eludarea regimului incompatibilităţilor. Practic, ca efect al noului text de lege, Agenţia Naţională de Integritate nu va mai putea constata incompatibilitatea primarilor sau a preşedinţilor consiliilor judeţene care vor face parte din organele de conducere ale acestor asociaţii. Considerăm că o asemenea opţiune a legiuitorului diminuează activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate şi vine în contradicţie cu recomandările cuprinse în Raportul Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de cooperare şi de verificare, din anii 2013 şi 2014, prin care se are în vedere consolidarea măsurilor anticorupţie şi de asiguarea a integrităţii.
În contextul necesităţii combaterii corupţiei şi asigurării transparenţei şi a integrităţii în sectorul public, apreciem că se impune menţinerea acestei incompatibilităţi între calitatea de primar sau de preşedinte al consiliuliu judeţean şi aceea de reprezentant al comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor în adunările generale ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară având ca obiect de activitate serviciile de utilităţi publice, pentru a se evita suprapunerea intereselor colectivităţilor locale cu cele personale. Este evident că noul text de lege este de natură să pună în discuţie imparţialitatea şi obiectivitatea primarilor şi a preşedinţilor consiliilor judeţene, creând premisele unui conflict de interese.(...) prin legea aflată la promulgare se modifică Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice 51/2006, însă nu se face nicio trimitere la actul normativ ale cărui dispoziţii sunt afectate, respectiv prevederile legii nr 161/2003. Apreciem că această modalitate de reglementare este de natură să creeze instabilitate legislativă şi texte de lege echivoce”, se arăta în cererea de reexaminare trimisă de preşedintele Băsescu.
Senatul readopta legea. Mesajul presedintelui Iohannis
În luna octombrie a anului trecut, Senatul adoptă din nou legea, fără a ţine cont de observaţiile fostului preşedinte Traian Băsescu.
La numai o săptămână după ce preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj privind „clarificarea” regimului incompatibilităţilor, la Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor, legea a reaparut în Camera Deputaţilor la vot final „Pe de altă parte, este necesar şi ca forul legislativ să asigure un cadru legal care să permită o funcţionare eficientă a administraţiei. Lipsa de claritate a legislaţiei, cum este, spre exemplu, cazul celei privind incompatibilităţile, afectează administraţia şi capacitatea sa de a lucra în serviciul comunităţii”, se arată în mesajul prezidenţial înainte de încheierea acestuia.
Premierul Ponta sustine legea
Premierul Victor Ponta a anunţat că susţine “din toată inima” propunerea preşedintelui Iohannis: "Realitatea este că am încurcat atât de tare legislaţia, încât nu mai ştiu primarii şi consilierii judeţeni ce au voie şi ce nu au voie să facă, motiv pentru care o nouă legislaţie, era să zic europeană, dar nu mai au alţii ANI ca noi, deci o nouă legislaţie în care să spui foarte clar când eşti primar, consilier, ministru, deputat, asta nu ai voie să faci, nu să faci o listă de permisiuni, ci doar de interdicţii, nu ai voie să faci unu, doi, trei, cinci, şase, zece, ai făcut al unsprezecelea lucru, nu eşti incompatibil. De-asta avem atât de multe procese, de asta avem o jurisprudenţă diferită, după cum ştiţi, unele procese le-a câştigat ANI, alte procese le-au câştigat aleşii locali sau parlamentarii, şi atunci are dreptate domnul Iohannis şi, evident, îl susţinem în a avea o legislaţie clară în ceea ce priveşte incompatibilităţile şi conflictele de interese”, a declarat marţea trecută la Strasbourg premierul Victor Ponta.
Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a promis că legislaţia nu va fi modificată fără acordul ANI iar Agenţia a anunţat de anul trecut că nu susţine această modificare legislativă.
Legea aflata la baza incompatibilităţilor
Cele mai multe cazuri de incompatibilitate au venit din cauza articolului 87, lit f, din legea 161/2003 care prevede următoarea situaţie de incompatibilitate: „funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes national”.