Pe aceeași temă
„Să nu faceți greșeala și să considerați că problemele sunt toate rezolvate și acum ne culcăm. Ar fi o mare greșeală din două motive grele: PSD rămâne un adversar puternic cu care trebuie să ne luptăm. PSD e puternic înșurubat în instituțiile statului. Nu subestimați acest adversar. Al doilea motiv: românii așteaptă de la noi soluții pentru guvernare eficientă”, a spus Iohannis.
Șeful statului a adăugat că propaganda PSD este puternică și oamenilor trebuie să li se explice că nu vor fi tăiate pensiile și salariile așa cum susține PSD că vor face liberalii.
El a explicat și de ce alegerile anticipate ar fi o variantă inadecvată acestui moment tocmai pentru că ar perpetua menținerea în funcție a guvernului Dăncilă până la primăvară.
„Personal sunt adeptul anticipatelor, dar trebuie să fim realiști. (...) Dacă acum am încerca un astfel de demers, acest guvern eșuat, demis, ar rămâne la butoanele Guvernului până în primăvară. Asta ar fi o adevărată catastrofă națională. Așa ceva e pur și simplu exclus. Soluția există: instalarea rapidă a unui guvern în următoarele săptămâni, trecut cu bine peste prezidențiale, peste aprobarea bugetului, abia după aceea discutat demersul, agenda, calendarul unor alegeri anticipate. Altfel nu se poate”, a spus președintele.
Cele mai importante declarații ale lui Klaus Iohannis (monitorizare Hotnews.ro):
Am început cu europarlamentarele și referendumul și contrar așteptărilor s-a întâmplat ce am crezut: voi ați câștigat alegerile europarlamentare.
Alaltăieri am avut o întâlnire foarte frumoasă cu colegii voștri de București și Ilfov, veni vorba de schimbare: am spus schimbarea începe mâine și a început. În echipă, strâns uniți în jurul PNL s-a produs o nouă minune, moțiunea de cenzură a trecut de parlament.
Azi am chemat partidele la consultări. Primii ați fost voi pentru că sunteți cu voia românilor, cel mai important partid din România. Primul lucru pe care mi l-a spus Ludovic a fost că PNL este pregătit să preia Guvernarea. E și normal.
Au venit și celelalte partide din opoziție la consultări, împreună cu ele ați reușit să treceți moțiunea. Au spus că sunt dispuși să susțină un guvern liberal sau în jurul PNL. M-am bucurat când am constat un consens între partidele din opoziție.
Ați reușit ceva senzațional.
PSD-iștii au chiulit. Au preferat să stea deoparte. Ce ne trebuie mai multă dovadă că PSD nu a înțeles nimic din moțiune și a rămas în contrasens cu românii și România.
Avem nevoie să instalăm urgent un guvern liberal. E obligatoriu să ne mișcăm foarte, foarte repede.
Există analiști, părerologi de tot felul care au tot povestit că Iohannis se bazează în campanie pe PSD, că nu va face nimic să treacă moțiunea. Iohannis a făcut și va face și Iohannis va intra în campanie împotriva PSD.
Să nu faceți greșeala și să considerați că problemele sunt toate rezolvate și acum ne culcăm. Ar fi o mare greșeală din două motive grele: PSD rămâne un adversar puternic cu care trebuie să ne luptăm. PSD e puternic înșurubat în instituțiile statului. Nu subestimați acest adversar. Al doilea motiv: românii așteaptă de la noi soluții pentru guvernare eficientă.
Mai e o temă în spațiul public: noi am câștigat europarlamentarele, moțiunea, este nevoie să ne pregătim extrem de serios pentru locale și parlamentare. Parlamentarele care pot avea loc la temen sau mai repede. Personal sunt adeptul anticipatelor, dar trebuie să fim realiști. Dacă acum am încerca un astfel de demers, acest guvern eșuat, demis, ar rămâne la butoanele Guvernului până în primăvară. Asta ar fi o adevărată catastrofă națională.
Așa ceva e pur și simplu exclus. Soluția există: instalarea rapidă a unui guvern în următoarele săptămâni, trecut cu bine peste prezidențiale, peste aprobarea bugetului, abia după aceea discutat demersul, agenda, calendarul unor alegeri anticipate. Altfel nu se poate
PSD este încă puternic și are un aparat de propagandă cu care trebuie să vă luptați. PSD folosește minciuna.
Nici n-au plecat de la guvernare și au început intoxicările. De la tribuna parlamentului s-a lansat prima sperietoare mincinoasă PSD. Vă spun: nu vor exista tăieri de salarii și pensii. Noi nu dorim să inhibăm România, ci să dezvoltăm România.
Cele mai importante declarații ale lui Ludovic Orban:
Nu poți să construiești pe nisip, pe minciună, pe lucruri care nu pot să asigure cu adevărat o temelir. M-am bucurat enorm când Klaus Iohannis să devină membru al PNL și deși atunci când s-a hotărât să candideze la șefia PNL am decis să mă retrag și eu din competiție. Aveam nevoie de un candidat la președinția României.
Discursul meu de azi nu e unul înflăcărat. România are nevoie de oameni de stat, de oameni de caracter, de oameni care să clădească. Vremea minciunii a trecut. Vremea hoției a trecut. Vremea improvizației și cârpelilor a trecut.
Este vremea să unim toate valorile din societate pentru un proiect fundamental care să ducă România în rândul națiunilor dezvoltate ale lumii.
Avem un popor talentat, inteligent, plin de creativitate. Avem tot ceea ce ne trebuie pentru a ne afirma în lume.
În 2014 am ales președintele României, Klaus Iohannis. Din păcate în 2016 a ajuns la putere cel mai rău și lipsit de respect față de oameni, cel mai prost înzestrat PSD.
La capătul a trei ani de luptă, Klaus Iohannis și PNL au învins decisiv PSD-ul ieri. Avem de dat cea mai importantă bătălie, cea pentru realegerea lui Klaus Iohannis.
Trebuie să dăm românilor ce așteaptă de la noi: competență și corectitudine. Să arătăm că puterea e dată formațiunilor pentru a nu o folosi în interesul personal sau al clientelei de partid.
Este pentru mine extrem de ușor să fac campanie pentru Klaus Iohanni: are toate calitățile necesare pentru a da direcția corectă pentru România.
Merită să ne batem pentru Klaus Iohannis. Pe 24 noiembrie ne vom bucura pentru o victorie strălucită.