Pe aceeași temă
„Având în vedere situația actuală din România, președintele Klaus Iohannis consideră că adoptarea unei Opinii Interimare a Comisiei de la Veneția, cât mai curând posibil, este extrem de necesară și va avea o importanță majoră pentru corpul magistraților și pentru întregul sistem judiciar din România”, potrivit prezentării susținute vineri în plenul Comisiei de la Veneția de către Bogdan Dima, consilier de stat la Departamentul de Reformă Instituțională și Constituțională, citat de Hotnews.ro.
Care sunt deficiențele semnalate de Administrația Prezidențială
Modificările aduse celor trei legi afectează independența magistraților, prin introducerea unor prevederi criticabile:
- controlul asupra tuturor soluțiilor date de procurori de către procurorul ierarhic superior se extinde și asupra temeiniciei, nefiind astfel limitat la nelegalitate;
- este creată o secție specială de investigare a infracțiunilor comise de magistrați (judecători și procurori deopotrivă), ceea ce este de natură să afecteze independența activității magistraților;
- impact negativ asupra funcționării sistemului judiciar: se permite pensionarea magistraților la vârsta de 45 de ani, cu numai 20 de ani vechime în profesie, toate acestea în paralel cu majorarea perioadei de pregătire pentru intrarea în profesie;
- avizul conform al CSM pentru stabilirea schemelor de personal ale instanțelor și parchetelor a fost eliminat, decizia urmând să revină doar Ministrului Justiției.
Modificările aduse legilor justiției conduc la diminuarea rolului garantului independenței justiției - Consiliul Superior al Magistraturii:
- cele mai multe atribuții ale acestuia, care acum sunt exercitate de către Plen, sunt transferate secțiilor, ceea ce va afecta funcționalitatea CSM și va afecta participarea reprezentanților societății civile membri ai CSM la luarea deciziilor CSM;
„Președintele României consideră că opiniile Comisiei de la Veneția, fundamentate pe standardele constituționale europene, constituie repere esențiale în procesul de examinare a normelor constituționale sau legislative care sunt acum supuse analizei. Drept urmare, opinia Comisiei de la Veneția asupra celor trei legi ne va ajuta să păstrăm valorile esențiale ale democrației, independenței justiției, cooperării loiale între puterile statului, precum și valorile statului de drept”, a spus reprezentantul Președinției la întâlnirea cu membrii Comisiei de la Veneția.