Iohannis cere o echilibrare a numărului de teste între județe și o analiză mai rafinată

Laurentiu Gheorghe | 03.11.2020

Klaus Iohannis a declarat marți că a cerut Ministerului Sănătății să se echilibreze testările Covid între județe și „să își rafineze catalogul de măsuri” în funcție de mai mulți factori.

Pe aceeași temă

Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, într-o conferință de presă la Cotroceni, răspunzând întrebărilor G4Media.ro, că le-a cerut ministrului Nelu Tătaru și secretarului de stat Raed Arafat să facă o echilibrare a testării Covid între județe, însă a precizat că deciziile legate de măsurile pentru limitarea epidemiei vor fi lăsate în continuare în mâna autorităților locale, dar autoritatea centrală trebuie „să își rafineze catalogul de măsuri”.

Klaus Iohannis spune, de asemenea, că, dincolo de rata de incidență, pentru a trece județe în diferite scenarii ar trebui avute în vedere și alte criterii: numărul de decese, de internări la ATI, la Urgențe.

Întrebat de G4Media.ro dacă, așa cum spunea săptămâna trecută, le-a cerut explicații experților în legătură cu diferențele uriașe dintre testările din județe și care sunt soluțiile, președintele Iohannis a răspuns: „Am întrebat, am lansat provocarea experților, am primit un răspuns preliminar care arată cum se organizează testările, anchetele epidemiologice și că testarea se face după anchetă sau la cerere. Drept pentru care azi am avut o discuție cu ministrul Sănătății și cu Arafat și am continuat discuția, i-am rugat să aprofundeze un pic mai bine tematica și să vină cu măsuri de echilibrare a testării în toate județele”.

În legătură cu lăsarea deciziilor în mâna autorităților locale, președintele a spus că se va continua în același mod, pentru că răspunderea trebuie să fie și la autoritatea locală, nu doar la cea centrală.

„Autoritatea centrală trebuie să își rafineze catalogul de măsuri puse la dispoziția autorității locale”, a completat Klaus Iohannis.

„Și azi am discutat cu experții. Trebuie să ținem cont de cifrele ușor de înțeles: numărul de decese, de internări la ATI, la Urgențe. Poate ar trebui să conteze în ecuația care stabilește formula care stabilește culoarea unui județ. Orice formulă poate fi rafinată”, a subliniat președintele, răspunzând întrebărilor.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22