Pe aceeași temă
Administratia Prezidentiala transmite ca, in cadrul referendumului, poporul roman va trebui sa-si exprime vointa in privinta unei probleme de interes national:
Continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice.
In scrisoarea trimisa, Iohannis a solicitat consultarea Parlamentului cu privire la acest referendum. In privinta referendumului ar fi fost informat si premierul Sorin Mihai Grindeanu
Cititi scrisoarea presedintelui:
"Domnului Călin POPESCU-TĂRICEANU, Președintele Senatului
Domnului Nicolae-Liviu DRAGNEA, Preşedintele Camerei Deputaţilor
Stimate Domnule Preşedinte al Senatului,
Stimate Domnule Preşedinte al Camerei Deputaţilor,
În temeiul dispoziţiilor art. 90 din Constituţia României şi al dispoziţiilor art. 2 şi 11 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, intenţionez să cer poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa suverană cu privire la următoarea problemă de interes naţional:
Continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice.
Având în vedere dispoziţiile legale menţionate, consult Parlamentul cu privire la organizarea unui referendum naţional referitor la problema sus-menţionată.
Cu întreaga considerație,
Președintele României,
KLAUS WERNER IOHANNIS"
***
Conditiile referendumului
Conditiile referendumului au fost modificate ultima oara in 2013 dupa referendumul pentru suspendarea lui Traian Basescu si prevad pentru validare o participare a 30% ( de la 50%) dintre alegatorii inscrisi pe listele elecorale, iar validarea rezultatului depinde de raspunsul DA sau NU a 25% dintre cei care s-au pezentat.
Pentru a putea declansa referendumul, presedintele trebuie sa ceara consultarea Parlamentului, insa poate organiza referendumul chiar daca nu primeste un punct de vedere de la parlament in termenul de 20 de zile stabilit de lege, potrivit HotNews.ro. Totodata, stabilirea temelor de interes national pentru referendum este la latitudinea exclusiva a pesedintelui ca urmare a unei decizii a Curtii Connstitutionale.
Discursul presedintelui: Ce clasa politica am avut si unde am ajuns
Presedintele Klaus Iohannis a tinut luni un discurs in care a criticat dur majoritatea PSD/ALDE pentru incercarea a-si curata propriile dosare penale si pentru interpretarile date protestelor de duminica
”Atunci, 1859, politicienii s-au preocupat de naţiune, de Unirea Principatelor. Ai noştri se ocupă de graţiere - graţierea propriilor dosare....
Ce generaţie de politicieni am avut atunci, după Mica Unire! Oameni care au avut curajul să spună lucrurilor pe nume, şi ce politicieni avem astăzi. O coaliţie, aleasă să conducă România spre dezvoltare, se ocupă de modificarea Codului Penal. Se ocupă, în mod paradoxal, exact de ameliorarea Codului Penal într-un sens cel puţin discutabil: micşorarea amenzilor pentru abuz în serviciu. Ce diferenţă! Ce clasă politică am avut şi unde am ajuns!
În aceste zile, mai ales ieri, au avut loc proteste. Oamenii indignaţi au ieşit în stradă să protesteze împotriva acestor încercări de a modifica prin Ordonanţe de urgenţă legislaţia penală.
Am auzit fel şi fel de aberaţii. Imediat după ce au ieşit oamenii în stradă, activişti agitaţi şi agitatori au fugit la televiziunile obediente să explice poporului că este o nouă mineriadă - auzi, aberație - , este lovitură de stat. Cetățenii, să dea lovitură de stat? Nu, politicienii dau lovitura de stat, doar că nu dau lovitura de stat, dau lovitura de graţie statului de drept din România” , a spus presedintele Klaus Iohannis.
Acum cateva zile, Iohannis a participat pentru prima oara la o sedinta de guvern, in contextul informatiilor aparute in spatiul public despre ordonantele de urgenta care ar fi urmat sa dezincrimineze anumite infractiuni.
Iohannis a declarat, in debutul sedintei de Guvern, ca a discutat cu premierul Grindeanu despre modificarile legate de amnistie si de codurile penale si acesta l-a asigurat ca nu va strecura aceste probleme pe ordinea suplimentara a sedintelor de Guvern:
"Sunt doi elefanti in incapere - modificarea codurilor penale si amnistia. Am discutat despre asta cu premierul Grindeau si mi-a spus ca a avut loc o discutie cu colegii de guvern insa acestea nu vor fi puse pe ordinea de zi suplimentara.
Subliniez ca premierul ca s-a angajat sa nu bage peste noapte aceste legi in sedinte de guvern. Aceste legi, dupa ce vor fi gata, vor fi puse la dispozitia tuturor institutiilor prevazute de lege pentru consultare - CSM, judecatori - dar si la dispozitia opiniei publice. E obligatoriu sa trecem prin aceste etape.
Inainte sa ajung, premierul a analizat aceste aspecte si asa a fost posibil sa ajungem la un consens in 20 minute. Dorim sa consolidam statul de drept, si deci e importanta respectarea legilor si a romanilor care cu totii sunt foarte interesati de aceste spete," a declarat atunci presedintele.