Pe aceeași temă
Întrebat dacă intenţionează să-i ceară demisia lui Gabriel Oprea, în urma accidentului în care poliţistul Bogdan Gigină şi-a pierdut viaţa, preşedintele Klaus Iohannis a spus că ”opinia publică aşteaptă lămuriri”.
Şeful statului a ţinut să menţioneze că îi pofteşte ”de urgenţă” pe Victor Ponta şi Gabriel Oprea ”să dea lămuriri”.
”În legătură cu acest eveniment, am un singur comentariu de făcut: iată, suntem în cea de-a cincea zi şi nu avem o luare de poziţie oficială din partea Guvernului, aşa ceva este inadmisibil. Opinia publică aşteaptă lămuriri şi îi poftesc de urgenţă în faţa microfoanelor pe domnii Ponta şi Oprea să dea aceste lămuriri, şi nu mă refer aici la partea penală a accidentului în care, din nefericire, a murit un poliţist care a fost în timpul serviciului, ci mă refer la latura politică şi la lămuriri de ordin general”, a precizat preşedintele Klaus Iohannis, potrivit Mediafax.
Întrebat în continuare dacă a discutat cu vicepremierul Gabriel Oprea, şeful statului a spus: „Ne-am lămurit, mulţumesc!”
Oprea va fi audiat în cazul Gigina
Vicepremierul Gabriel Oprea va fi audiat ca martor in dosarul mortii politistului Bogdan Gigina, el urmand sa explice inclusiv contextul in a care a beneficiat de escorta politiei rutiere, potrivit unor surse Pro Tv.
Politistii aflati in seara tragediei in masina Biroului Rutier, parte a coloanei oficiale create special pentru ca ministrul de interne Gabriel Oprea sa circule prin oras au dat deja primele declaratii in fata procurorilor.
Ei au povestit cum agentul Bogdan Gigina, aflat in deschidere, a intrat in plin in groapa de pe sosea.
Surse apropiate de ancheta sustin ca nu este clar daca cei doi colegi ai sai au oprit la locul accidentului pentru a-i da colegului lor o mana de ajutor, asa cum era si legal si uman, sa daca au primit vreun ordin sa isi continue drumul pentru a nu atrage atentia.
Anchetatorii trebuie sa lamureasca ce s-a intamplat cu motociclistul care si-a pierdut viata incercand sa o protejeze pe a lui, dar mai ales de ce a cerut Gabriel Pprea escorta.
Potrivit legislatiei, Presedintele Romaniei, presedintii celor doua camere ale Parlamentului si Premierul sunt singurii demnitari care pot circula in coloana oficiala escortati de forte ale politiei rutiere - inclusiv motociclisti.
Ministrul de interne are un asemenea privilegiu numai in situatii deosebite.
Toate aceste detalii vor fi lamurite saptamana viitoare. Ministerul de Interne a primit oficial solicitarea de a le pune la dispozitie anchetatorilor legislatia in domeniu si documentatia legata de constituirea coloanei oficiale.
CITIȚI ȘI: Informatii vagi, contradictorii si tacere in cazul politistului mort in coloana lui Oprea