Pe aceeași temă
Președintele a precizat, însă, că nu comentează forma legii adoptată în comisiile de specialitate din Senat. „Știți că nu comentez legi care sunt în parcursul parlamentar. Eu mă exprim atunci când ajunge legea pe masa mea. Pot să vă confirm ce am spus și ultima dată: Pensiile sunt o temă foarte, foarte serioasă. Și nu numai pentru pensionari, cât și pentru politicieni. Trebuie să avem grijă să reformăm sistemul astfel încât să fie echitabil și sustenabil. Adică pensionarii să primească real ce li se cuvine după o viață de muncă, dar trebuie să ne asigurăm că sistemul este foarte solid și aceste pensii pot fi plătite peste 10, 20, 30 de ani. Despre asta vorbim. Restul sunt discuții pe detalii, de care se ocupă Parlamentul și când ajunge legea la mine o să vă spun dacă o consider suficientă sau dacă trebuie să mai lucreze o dată”, a declarat Klaus Iohannis.
Comisiile juridică, de apărare şi de muncă din Senat au adoptat un raport de admitere la proiectul de lege privind pensiile speciale. Printre modificările admise se numără faptul că nicio pensie specială nu va fi mai mare decât veniturile din timpul activităţii, se interzice cumulul pensiilor speciale, se introduce un impozit progresiv de până la 15% şi se prevede că pensiile speciale vor fi indexate cu rata inflaţiei. Dezbaterea a fost aprinsă. Chiar dacă noile propuneri ale Coaliției tot nu îndeplinesc cerințele Comisiei Europene, reprezentanții categoriilor cu pensii speciale au criticat măsurile propuse.
Cei mai vocali au fost militarii și reprezentanții angajaților din penitenciare. Unul din amendamentele aprobate în comisii, depus de coaliţia de guvernare, spune că nicio pensie nu va depăşi veniturile din timpul activităţii. De asemenea, se introduce un impozit progresiv de până la 15%. Astfel, venitul sub 2.000 de lei nu va fi impozitat, pentru pensiile speciale cuprinse între 2.000 și 6.000 de lei se va aplica un impozit de 10% aplicat diferenței de 4.000 de lei, iar pentru pensiile care depășesc 6.000 de lei se va aplica un impozit de 15%. Pensiile speciale se vor indexa anual cu rata inflaţiei. În plus, nu se va mai permite cumulul pensiilor speciale, dacă cineva a activat în două sisteme speciale, iar în cazul pensiilor din Apărare se elimină cinci sporuri din baza de calcul pentru pensie. Proiectul trebuie aprobat acum de plenul Senatului.
Comentarii 2
constantin Georgescu - 03-29-2023
Mai sa fie dar sedinta cu elefantii de la guvern ce a fost?Aaa poate i-a soptit cineva din spate ca a fost o mirlanie neconstitutionala .Rezon.A inceput sa fie precaut prezidentul nostru. Pacat ca i-a trebuit atitia ani.
RăspundeDoru Tascau - 03-28-2023
Sa-i spuna cineva ca Parlamentul nu este tribunal, iar el chiar are obligația sa influențeze in bine o lege care ar putea arată urat in conținut. Parca ar fi președinte de scara de bloc.
Răspunde