Iohannis despre revocarea procurorului general: E un demers aiuritor al ministrului Justiției

Redactia | 06.11.2018

Președintele Klaus Iohannis a declarat marți că va aștepta decizia definitivă a instanței de judecată la contestația procurorului general privind cererea de revocare formulată de ministrul Justiției.

Pe aceeași temă

Președintele Klaus Iohannis a spus că nu are de gând să facă nimic în ceea ce privește solicitarea ministrului Justiției de revocare a lui Augustin Lazăr până ce judecătorii nu vor da un verdict asupra contestației depuse de procurorul general. El a calificat drept aiuritor demersul lui Toader.

Am o opinie și o voi face cunoscută la momentul potrivit, dar se conturează o abordare a acestui ministru al Justiției care este pe lângă lege în privința propunerilor și de numire și de revocare. Nu mai am doar dubii, mă îndrept ușor spre certitudini. Demersul de revocare a lui Augustin Lazăr este unul aiuritor, penibilă fază. Suntem în faza în care s-a început un demers judiciar, până când judecătorii nu vor da un verdict final nu am de gând să fac nimic. Lazăr a făcut o treabă bună”, a declarat președintele.

Șeful statului a insistat că cererea de revocare a lui Lazăr este greșită. ”Mi se pare total greșită solicitarea de revocare, greșită din punct de vedere politic, iar din punct de vedere legal voi scrie ceva atunci când va fi situația de așa natură”.

Iohannis a adăugat că ”ne aflăm într-o zonă în care infractorii încearcă să acapareze justiția”.

Procurorul general, Augustin Lazăr, a depus, vineri, la Curtea de Apel Alba, o cerere de suspendare a procedurii de revocare din funcție declanșată de ministrul Justiției, Tudorel Toader. Tot vineri, procurorul general a depus o plângere prealabilă și la Ministerul Justiției împotriva raportului.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22