Pe aceeași temă
Principalele declarații ale președintelui:
După ce vom depăși criza va trebui să separăm clar ce e bine și funcționează de ce nu e în regulă
Această etapă critică ne-a pus în oglindă decenii de guvernare conform mentalității ”Lasă că merge și așa”. azi vedem efectele dezastruoase ale acestui mod toxic de a guverna care ne-a ținut în loc zeci de ani
Oamenii politici sunt primii care vor trebui să se schimbe și să înțeleagă că așa nu se mai poate
Schimbarea va fi imposibilă în cazul acelor politicieni care chiar și acum se gândesc la beneficiile lor electorale și, după ce au distrus bugetul, vin cu propuneri care împovărează bugetul
Nu putem periclita viitorul României pentru că o majoritate parlamentară lipsită de orice legitimitate votează măsuri abernate promovate de niște iresponsabili
Am făcut un apel insistent către toți politicienii să abandoneze discursul demagogic
E inacceptabil și revoltător să-i vedem dând lecții azi pe cei care au lăsat spitalele fărăr resurse, au distrus sistematic sisteme întregi
Cum poate fi caracterizat un lider politic care pune sub semnul întrebării necesitatea stării de urgență sau condiționează votul de adoptarea unor măsuri imposibil de implementat?
Politicienii nu pot să instige, să fie populiști și să instige la nerespectrea măsurilor care protejează viața cetășțenilor. E o inconștiență care poate avea consecințe tragice
Cetățenii înțeleg și sunt convinși că România nu e guvernată azi de o coaliție care avea ca scop furtul din bani publici
Criza actuală e gestionată de un guvern care îi lasă pe profesioniști să își facă meseria
Există multe autorități locale conduse de oameni destoinici, indiferent de partid, oameni care colaborează deschis cu societatea civilă și mediul economic. Dar din păcate avem și exemple negative
Am însă încredere că utoritățile vor rămâne vigilente și vor analiza fiecare sesizare și neregulă. Nimeni dintre cei care au făcut nereguli nu trebuie să stea liniștit crezând că va scăpa de brațul legii
Criza ne-a dat lecții dureroase despre nevoia de a întări statul, de a restructura structurile publice pentur a elimina clientelismul și de a întări zonele fundamentale ale statului
Resetarea României e mai necesară și urgentă ca oricând
Sistemul sanitar e primul, dar nu singurul care are nevoie de o reașezare
Doar printr-un efort susținut și mobilizare maximă am reușit să ne adaptăm rapid ca epidemia să fie ținută sub control. Altfel, numărul victimelor ar fi fost mult mai mare
vă asigur că acest efort de corectare a erorilor lăsate de vechile guvernări va continua accelerat după ieșirea din criză
Am tot vorbit de restricții și constrângeri și țin să subliniez că foate mulți români au dat un exemplu extraordinar de civism
Cei mai mulți respectă regulile, stau acasă și dau un examen al maturității lor. Le mulțumesc tuturor românilor care în aceste zile fac sacrificii persoanle și îi protejează și pe ceilalți
Cu cât sunt ei mai mulți, cu atât avem capacitatea de a depăși epidemia
Suntem în prag de sărăbători pascale. Cei mai mulți le vom petrece departe de cei dragi. Haideți să facem împreună acest efort, ca să putem fi din nou, cât mai repede, aproape de familiile noastre