Iohannis și ambasadorul SUA, discutii despre latura economică a parteneriatului strategic

I. P. | 12.10.2015

Președintele Klaus Iohannis a discutat luni, la Palatul Cotroceni, cu Hans Klemm, ambasadorul SUA la București, despre parteneriatul strategic dintre cele două state și consolidarea dimensiunii economice a acestuia, anunță Administrația Prezidențială.

Pe aceeași temă

Discuția s-a concentrat asupra evoluției relației bilaterale, iar în acest cadru, s-au apreciat în mod deosebit rezultatele pozitive ale convorbirilor avute la Washington de către șeful statului român și vicepreședintele SUA, Joe Biden.

 

De asemenea, s-a convenit asupra importanței acțiunilor care urmează să fie întreprinse pentru punerea în practică a celor discutate cu ocazia vizitei președintelui României la Washington, vizând consolidarea Parteneriatului Strategic româno-american.

 

"Președintele Klaus Iohannis a insistat, în același timp, asupra necesității consolidării dimensiunii economice a Parteneriatului Strategic. De asemenea, președintele României a reafirmat interesul țării noastre de a contribui la asigurarea securității și stabilității regionale într-o strânsă coordonare și conlucrare cu SUA", se mai arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

 

Pe 21 septembrie, ambasadorul agreat al Statele Unite ale Americii în România, Hans Klemm, i-a prezentat la Palatul Cotroceni scrisoarea de acreditare președintelui Klaus Iohannis.

 

Hans Klemm, nominalizat pentru funcția de ambasador al SUA în România la 24 martie, a depus recent jurământul în fața lui John Kerry, secretarul de stat al SUA, într-o ceremonie desfășurată la Departamentul de Stat, în Washington, D.C.

 

Klemm a fost audiat în Comisia de politică externă la 22 iulie, el aratand România este un "prieten" și un "partener" al Statelor Unite. 

 

Oficialul american a salutat "angajamentul ferm" al României pentru respectarea statului de drept și eforturile de a combate fenomenul corupției, menționând "campania hotărâtă" dusă în acest sens de autoritățile de la București. El a arătat că țara noastră reprezintă un exemplu, în acest sens, pentru țările vecine.

 

CITIȚI ȘI: VIDEO Noul ambasador al SUA in Romania, Hans Klemm, a ajuns la Bucuresti. Vezi mesajul sau

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22