Iohannis și PPE nu vor rezoluția pe România a PE, așa cum s-a decis la audierea lui Dăncilă

Redactia | 24.10.2018

Președintele Klaus Iohannis a declarat marți, legat de rezoluția care urmează să fie adoptată cu privire la România de către Parlamentul European, că aceasta este neobișnuită, mai ales că vine cu o lună înainte de preluarea președinției Consiliului UE de către țara noastră.

Pe aceeași temă

 

 

 

"PE are dreptul să dezbată teme și e dreptul lor să voteze rezoluții. Am subliniat că prezența mea în PE nu avea legătură cu dezbatere aceea despre statul de drept în România. Am făcut declarații în România despre subiect. România este o democrație funcțională și respectă statul de drept, dar este o democrație vie și avem abordări despre care unii nu au opinie bună. Nu vreau să intru mai adânc în dezbaterile interne din România aici în PE. E extrem de neobișnuit pentru PE să dezbată și să voteze o rezoluție cu doar o lună înainte de a prelua președinția Consiliului UE. Decizia aparține PE", a spus Klaus Iohannis.

 

Răspunzând la aceeași întrebare legată de rezoluția la adresa României, președintele Parlamentului European a spus că subiectul va fi discutat în altă ședință a forului european.

 

"Dezbaterea de azi nu are legătură cu României, vom vota într-un alt plen PE. Azi e vorba despre viitorul UE. Apărăm domnia legii oriunde, în Polonia, România și în țara mea. Peste tot acest angajament pentru apărarea statului de drept, este rolul nostru să apărăm acest lucru. PE va decide conținutul rezoluției, dacă e pregătit pentru o rezoluție", a declarat Antonio Tajani, președintele Parlamentului European.

 

Purtătorul de cuvânt al PPE, Siegfried Mureșan, a declarat marți la Digi 24 că ”ar fi de preferat să nu avem o rezoluție a Parlamentului European despre România”. Mureșan a spus că există pericolul ca o rezoluție negociată de popularii europeni cu socialiștii și cu ALDE să eșueze în a indica faptul că principalii vinovați pentru atacurile la justiție sunt PSD și ALDE.

 

Parlamentul European va dezbate și va vota, în prima săptămână a lunii noiembrie, o rezoluție privind statul de drept în România, după discuțiile legate de efectele pe care le au modificările legislative în domeniul justiției. Rezoluția vine și în contextul protestelor din 10 august și a modului în care au fost respectate drepturile omului.

 

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22