Iohannis: În Parlament este un spectacol jalnic al politicienilor care au lăsat România fără bani

Laurentiu Gheorghe | 28.04.2020

Președintele Klaus Iohannis ține prima conferință de presă de la decretarea stării de urgență, cu două săptămâni înainte de relaxarea măsurilor de izolare de pe 15 mai.

Pe aceeași temă

Principalele declaratii ale președintelui Klaus Iohannis:

  • După o lună și jumătate putem trage destul de multe concluzii statistice

  • Remarc că în această epidemie autoritățile împreună cu medicii și românii au obținut rezultate notabile

  • Românii au dovedit că au maturitate, simț civic

  • Se discută mult despre măsurile de relaxare. Vom ajunge și acolo. Am menționat că după 15 mai unele restricții vor fi reduse, dar nu am atins maximul în România și o relaxare prematură ar fi fundamental greșită

  • Iată și un grafic care ne permite comparații directe între state care ne interesează – numărul de bolnavi raportat la un milion de locuitori. Am ajuns la diferențe foarte mari între diferite state. Un raport foarte mare are Spania – aproape 5.000 dintr-un milion sunt pozitivi. În Italia – 3.000 la milion, date apropiate și în SUA

  • Datele din România sunt cele mai de jos, ceea ce ne arată că avem circa 600 de bolnavi la un milion de locuitori

  • De aceea am spus că autoritățile și cetățenii au rezultate foarte bune

  • Nu ar fi păcat să dăm cu piciorul la aceste rezultate? Rezultate obținute greu, prin restricții majore. Sunt convins că oamenilor, medicilor – le este extrem de greu

  • Pericolul nu a trecut. E nevoie în continuare de maximă atenție.

  • Faptul că din 15 mai e posibil să relaxăm anumite măsuri nu înseamnă în nici un caz să revenim la viața normală de dinainte de epidemie

  • În realitate, experții ne spun că nici nu știm când vom reveni la o viață normală.

  • Vor rămâne multe restricții în vigoare: nu vom putea să ne întâlnim în grupuri mai mari de 3, nu vom putea să plecăm din localitate fără un motiv foarte serios

  • Nu vom putea merge la restaurante și mall-uri

  • Marile festivaluri probabil nu vor avea loc în acest an, nu putem risca să avem un număr mare de persoane în același loc

  • Competițiile sportive: dacă se vor relua, există o probabilitate mare să se reia fără spectatori

  • Măsurile pe care le vom lua vor fi graduale: în 15 mai va fi ceva, dacă lucrurile vor merge încă ceva din 15 iunie și tot așa. Și tot timpul cu ochii pe statistică

  • E nevoie de atenție, echilibru, de o abordare responsabilă

  • Până acum majoritatea măsurilor au fost luate prin coerciție. Ușor, ușor, autoritățile trebuie să se retragă și cetățenii să preia responsabilitatea

  • După 15 mai va fi obligatorie purtarea măștilor în spații închise

  • Guvernanții au acționat corect, specialiștii au venit cu sfaturi bune

  • Atunci când a început epidemia, rezervele României au fost zero. Nu au existat pur și simplu rezerve de măști, de biocide, foarte puține medicamente. Acestea toate au trebuit procurate în timp record și s-au procurat. S-au folosit cu mare succes și banii europeni

  • România are acces acum la 1,5 miliarde euro de la Comisia Europeană care vor fi folosiți pentru echipamente, pentru sporurile medicilor, pentru achiziții

  • În paralel, obligați și de epidemie, guvernul a început să pună în practică reforme oportune. S-a progresat foarte mult în materie de digitalizare a administrației

  • Nu toți politicienii au dorit să fie de partea care se ocupă de îngradirea epidemiei. Avem un contra-exemplu mare, cât Casa Poporului: Parlamentul. Și modul în care unele partide și unii lideri înțeleg să folosească acestă nenorocire pentru cîștig electoral

  • În Parlament am văzut un spectacol ciudat, sinistru, un festival deplorabil, instrumentat de aceiași politicieni care și înainte de criză au avut un comportament nociv și demagogic, oamenii care au lăsat România fără bani

  • Banii românilor au fost risipiți de guvernele PSD în loc să fie investiți unde era nevoie

  • E trist ca după ani și ani de guverne PSD să ne găsim în situația de a face față unei epdemiii groaznice fără bani, și aceiași PSDiști să strige în Parlament că guvernul și președintele nu fac ce trebuie

  • În plus, vin zilnic cu inițiative care mai de care mai populiste, că nu dau de la ei, măsuri imposibil de pus în practică

  • Aceștia sunt politicienii care se cațără pe spaimele oamenilor și votează legi inaplicabile doar pentru a cîștiga capital electoral

  • Acestea apasă asupra bugetului public, care și așa e sub un stres enorm, fiindcă din cauza epidmeiei avem probleme economice mari

  • Putem gestiona economia, dar nu se poate așa cu gesturi populiste, dăm la toată lumea. Dar de unde să dăm? Iar acești politicieni compromit prin acest comportament viitorul întregii națiuni, viitorul generațiilor care vor veni după noi.

  • Eu nu voi tolera așa ceva

Întrebări din partea jurnaliștilor:

  • Q: Radio România. Cum considerați că au gestionat autoritățile pandemia, se putea face mai mult?

    • A: Autoritățile s-au comportat responsabil, au luat năsurile corecte și la timp. Inclusiv măsurile economice sunt de bun simț și care vor ajuta real economia. Trebuie să facem diferența între măsurile care ajută real și cele populiste

  • Q: A existat la nivel european o coordonare în criza Covid 19?

    • A: La început, coeziunea a fost mai puțină. Fiecare stat membru s-a concettrat pe propriile probleme, multe granițe s-au închis. Dar în paralel Comisia Europeană a venit cu măsuri de sprijin și au reușit – de acolo a venit 1,5 miliarde de euro pentru România, de exemplu. Pe parcurs, lucrurile s-au îmbunătățit, iar la ultimul Consiliu European am convenit ideea unui mare Fond de revenire a economiei, va fi corelat cu viitorul buget al UE.

  • Q: Antena 3: Discuție despre muncitorii români zilieri în germania și Austria. Știați despre modul în care au plecat, claie peste grămadă?

  • A: În fiecare an, din păcate, mulți români au plecat la muncă în străinătate. Peste 4 milioane au plecat după Revoluție. Dar sunt și mulți care pleacă sezonier și cu banii câșltigați își duc traiul în România. Majoritatea pleacă sub contract cu firme, nu sunt organizați de stat. Este alegerea lor și va trebui să ne gândim bine cum le putem oferi un viitor în România. Însă se pare că la început au existat probleme organizatorice. Pe parcurs ele au fost remediate. Cei care au greșit trebuie să plătească.

  • Q: Se discută despre amânarea alegerilor parlamentare pentru 2021. Sunteți de acord?

    • A: Primul lucru e că ne spun tot mai mulți experți că nu vom scăpa de virus și va trebuie să găsim un mod de a trăi cu această boală. Sper să ajungem ca în cazul gripei, să avem câșiva bo,navi și restul societății să poată funcționa. E prematur să spunem că vom avea alegeri în orctombrie, noiembrie, decembrie. Important e să le facem când nu va fi un pericol pentru populțaie. Nu voi fi de acord să facem alegeri când epidemia încă există. Îmi doresc să avem în toamnă alegeri locale și parlamentare, dar dacă nu vor fi în siguranță, le vom amâna.

  • Q: Hotnews: Ar fi utilă selectarea unor sectoare esențiale de producție în UE sau la nivel național?

    • A: Da. Trebuie să încurajăm sectoare strategice să se relocheze în Europa. La începutul pandemiei a trebuit să cumpărăm echipamente din țări care sunt foarte departe de noi – nu doar geografic, ci din punct de vedere al percepției unui sistem democratic. Nu cred că cineva găsește că e un lucru bun să nu avem pe ce pune mâna în momente de criză. Va exista o regândire a lanțurilor de producție în UE pentru produsele strategice. Sunt convins că vor exista suficienți antreprenori români care vor produce produse strategice

  • Q: Ce soluții au părinții care trebuie să revină la muncă?

  • A: Există legea care permite unui părinte să stea acasă. Cred că foarte mulți au o problemă cu asta. Dar ce problemă ar avea dacă copilul ar veni bolnav de la școală? Ar fi mult mai complicat. Această lege sprijină practic părinții, fiecare familie va găsi o soluție în speranța că această criză nu va dura prea mult

  • Q: Antena 1: Ați dat ieri un exemplu din Franța, ați spus că s-a redeschis experimental o școală. Oficialii francezi vă contazic.

    • A: Informația e corectă, e un exemplu corect. Uni ați cerut informația, e un studiu făcut de Institutul Pasteur, e verificabil. Am spus că există un exemplu care ne arată că situația în școli de complicată. Însă decizia de a nu deschide școlile în România s-a bazat pe faptul că distanțarea nu poate fi realizată, elevii merg de acasă la școală și pot duce boala acolo sau pot duce boala acasă. Iar unii trăiesc și cu bunicii. Din aceste motive, și încă altele, am decis să nu redeschidem școlile, decât pentru clasele terminale. Acești elevi din clasele temrinale nu sunt obligați, au oportunitatea să meargă pentru a-și pregăti examenele. Sunt și multe alte exemple pe care nu le-am mai dat. Puteam să vă spun că în Italia s-a luat aceeași decizie, de a nu se deschide școlile până în septembrie. În Danemarca însă, s-au deschis școlile, dar probabil că acolo sunt alte condiții, mai puține școli fără apă curentă sau cu lucrul în schimburi

  • Q: Ne puteți da o dată pentru deschidrea restaurantelor, mall-urilor?

    • A: Aceste lucruri le putem comunica doar pas cu pas, pentru că ele depind de evoluția epidemiei. Săptămâna viitoare vom lua o decizie dacă continuăm cu stare de urgență sau o variantă alternativă. Putem comunica dacă din 15 mai putem merge sau nu la dentist. Deciziile le vom lua săptămâna viitoare. După încă o săptămână – două vom putea să anunțăm viitoarea măsură și tot așa. Dar la unele restricții nu vom putea renunța – de exemplu la mască.

  • Q: Mediafax: Cum va ajuta statul cetățenii pentru a reveni dpdv social și economic?

    • A: Vom avea măsuri de relaxare pas cu pas. Acum nu putem spune decât ce putem prevedea peste maximum 2 săptămâni. Însă viața tuturor va rămâne luni de zile sub semnul epidemiei. În toamnă vom afla dacă va exista sau nu al doilea val. Experții au păreri împărțite. Mulți specialiști spun că va dura foarte mult până când viața noastră va reveni la normalitate. Dar e evident că apar și oportunități – în piața muncii, pentru noi afaceri.

  • Q: Cum e respectat dreptul la educație prin cursurile online, când mulți copii nu au acces la net?

    • A: E o problemă importantă. Pentru copiii care nu au acces la net, ministerul va veni probabil cu achiziții de tablete. Acolo unde copiii nu au note în catalog în semestrul 2, vor fi invitați la școală în condiții de maximă siguranță.

    • E o preocupare pe care o am de multă vreme. La conducerea ministerului e preocupare pentru aceste chestiuni. Am discutat despre ce treubie să facă ministerul în vară. Am pretenția ca până în septembrie să găsim soluții pentru copiii care acum nu au acces la învățământul la distanță. Am pretenția să existe ghiduri și pentru profesori pentru predarea online. E foarte mult de lucru. Ținta e întreaga populație școlară și dascălii

  • Q: Realitatea PLUS: După 15 mai va fi stare de urgență sau stare de alertă?

    • A: Discutăm de două săptămâni aceste variante. Decizia nu o vom lua mâine, pentru că vrem să urmărim evoluția situației. Decizia privind prelungirea stării de urgență sau instituirii stării de alertă o vom lua probabil săptămâna viitoare. Pot să vă spun că legislația secundară aferentă variantei în care nu prelungim starea de urgență e aproape finalizată. Am vrut să fim pregătiți din timp pentru ambele variante, ca să nu mai fim în situația de la începutul epidemiei. Vreau să avem legislația clară, rezervele necesare, iar în toamnă să avem rezervele suficiente pentru un al doilea val sau pentru o altă boală.

  • Q: Ați vorbit anterior de o reevaluare a cheltuielilro bugetare Legea pensiilor înseamnă 10 de miliarde de lei impact doar în acest an și 30 de miliarde anul viitor. Sunteți de acord cu majorarea de 40%?

    • A: E o chestiune care trebuie analizată de exprți și guvernanți cu mare atenție. Probabil la jumătatea anului guvernul va trebui să ia o decizie. După jumătatea anului lucrurile trebuie foarte bine clarificate. Mi s-ar părea nedrept ca pensionarii să plătească întreaga notă de plată a epidemiei. Când se va face analiza, o să îi rog pe guvernanți să ia în calcul că pensionarii sunt o categorie vulnerabilă. Guvernul o să răspundă la momentul oportun.

  • Q: DCNews: Ați spus că parlamentarii promovează măsuri populiste iposibil de pus în practică?

    • A: Luați lista legilor votate trimise de PNL sau de mine la Curtea Constituțională.

  • Q: Ce ați discutat cu președintele Trump?

    • A: Datele ce pot fi comunicate public din această convorbire au fost puse în comunciatul de presă. A fost o discuție foarte caldă. Am discutat despre măsurile luate, despre materile de protecție, despre ventilatoare, am spus că avem nevoie și președintele Trump a spus că va trimite cât se poate de repede ventilatoare în România. Am discutat despre securitatea flancului estic al NATO și i-am spus foarte franc că noi contăm pe SUA și NATO pentru a ne asigura securitatea

  • Q: Știrile Pro TV: Când ați vorbit de relaxarea măsurilor ați spus că nu va mai fi nevoie de acele declarații pe proprie răspundere. Cât va mai fi nevoie de ele?

    • A: Săptămâna viitoare vom clarifica toate aceste chestiuni de detaliu. Nu vreau să intru azi în detalii. Este foarte clar că această lună și jumătate apasă foarte mult nu doar asupra economiei, ci asupra stării populației. Cred că a fost nevoie la momentul respectiv de o luminiță la capătul tunelului, că ne gândim la măsuri pentru o nouă normalitate.

  • Q: Ce ne facem dacă după relaxarea măsurilor, numărul îmbolnăvirilor va crește?

    • A: De aceea relaxarea se face în pași și fiecare măsură trebuie analizate. Dacă după o măsură X vom avea un număr foarte mare de infecții, atunci va trebui re-evaluată acea măsură.

  • Q: Digi 24: Bugetarii și demnitarii ar trebui să arate un anumit tip de solidaritate?

    • A: Solidaritatea nu poate fi o măsură de coerciție, ea trebuie să vină de la fiecare. Dar sunt foarte bucurps că avem foarte multă solidaritate în societate. Am fost zilele trecute la un centru pentru bolnavi construit doar din resurse private. Am avut firme, antreprenori care au donat echipamente.

  • Q: Ar trebui să se ia măsuri pentru bugetari sau reducerea indemnizației demnitarilor?

    • sunt convins că vor da dovadă de solidaritate și demnitarii

  • Q: Libertatea: Ați primit informări de la servicii înainte de începerea epidemiei? Nu era nevoie de măsuri mai stricte la începutul epidemiei, când erau prea puține teste?

    • A: Cred că am reacționat foarte bine și foarte repede. Avem foarte puțin bolnavi în comparație cu alte țări. Siguri că au existat informări, nu doar de la servicii. Cele mai multe le-am primit de la OMS. Noi am ținut cont de acestea și guvernul Orban a luat primele măsuri concrete de achiziții cu mult timp înainte să avem vreun caz în România. Nu s-a întâmplat în multe țări. probabil noi ne-am mișcat mai repede și rezultatele se văd. România a reacționat la timp și proporțional. Guvenrul a făcut o treabă foarte bună

  • Q: Au existat unele excese din partea oamenilor legii? Au apărut exemple în spațiul public

    • A. Și forțele de ordine au fost prezente și auacționat foarte eficient. E adevărat că au existat și excese, persoanele au fost sancționate, dar sunt foarte puține exemple. Să recunoaștem aceste reușite și să fim și puțin mândri de ei. Nu a mai existat o situație similară în România post-decembristă. Forțele de ordine publică și-au făcut treaba foarte bine

  • Q: Digi24.ro: Ce măsuri de sprijin vor fi pentru micii întreprinzători care au fost nevoiți să închidă afacerile? Când se deschid cabinetele stomatologice, frizeriile?

    • A: Pentru antreprenorii care au probleme reale evident că există o preocupare, vor fi măsuri de sprijin. Primele deja s-au luat

    • Săptămâna viitoare vom lua și decizii care privesc primele sectoare unde vom avea o deschidere, e prematur să vă spun azi

  • Q: Legea Vacinării e la vot final, deși a trecut din martie de comisii. Au existat presiuni de la anti-vacciniști, care e mesajul dvs pentru parlamentari?

    • A: Nu comentez inițiativele până ajung la promulgare. Mesajul pentru parlamentari e să fie responsabili

  • Q: Ecopolitic: A mai existat o situație de urgență în care președintele Emil Constantinescu a discutat cu liderii Opoziției de atunci. Ați discutat cu liderii Opoziției?

    • A: Eu sunt în legătură cu toți liderii din România. Acest mit al lipsei de dialog e un mit.

  • Q: Ce mesaj le transmiteți celor din Suceava? Acum 6 luni apreciați activitatea managemetului spitalului, iar 6 luni mai târziu au murit oameni din cauza acelui management

    • A: Am fost de mai multe ori în Suceava, e un oraș în plină dezvoltare, cu oameni harnici. Faptul că s-a ajuns în carantină are foarte multe cauze, probabil și un management defectuos al acestei epidemii. Au avut în Suceava foarte mulți români veniți din afară, fapt ce a contribuit la un număr mare de îmbolnăviri. Sucevenilor le spun să respecte indicațiile autorităților ca să scape de epidemie

  • Q: România TV: Ne puteți spune când ați avut primele semne că va fi o epidemie? S-au făcut rapid achizițiile?

    • A: Informațiile au fost puține și nu foarte lămuritoare la început. Și OMS a stat destul de mult până a anunțat că nu e doar e epidemie în Wuhan. Noi m reacționat la începutul lui februarie, guvernul a emis OUG pentru a putea face achiziții pentru medicamente și echipamente care ar fi trebuit să fie în rezerve, dar din cauza PSD nu era nimic, era zero, gol.

    • Legislația nu a fost actualizată pentru achiziții și rezerve, chiar dacă PSD au avut timp să actualizeze legislația pe Insula Belina și altele care îi interesau. Pentru un guvern minoritar a fost foarte greu, dar au reușit

  • Q: Puteți garanta că nu vor fi probleme cu plata salariilor?

    • A: Am pus această întrebare ministrului Finanțelor și mi-a garantat că nu vor fi probleme. E greu de acoperit deficitul bugetar, dar are soluții – acesta e răspunsul pe care l-am primit

  • Q: B1 TV: Când credeți că va fi reluată activitatea în turism? Ați spus că după 15 mai oamenii nu vor putea pleca din localitate fără un motiv serios.

    • A: Vom lămuri detaliile săptămâna viitoare. Nu putem trata zona de servicii turistice la pachet. E mai ușor să deschidem hotelurile fără restaurante, nu există o problemă de distanțare. La restaurant, problema de distanțare socială e mai complicată.

  • Q: Deutsche Welle & Digi FM: Există un plan B pentru muncitorii români din străinătate dacă va fi o explozie a cazurilor?

    • A: Toți sezonierii au contracte în care e prinsă și sănătatea. Angajatorul e responsabil. Dar avem exemple de țări în care unii oameni au fost lăsați pe drumuri și MAE a trebuit să îi aducă acasă. Cred că am învățat cu toții din această criză. Dar a fost pentru noi și pentru cei vizați o mare dezamăgire că o țară care i-a chemat, i-a scos pur și simplu pe stradă, i-a lăsat să se descurce singuri.

  • Q: Ce se întâmplă după 15 mai cu cei care nu își vor permite măștile obligatorii?

    • A: Există un sprijin pentru persoanele defavorizate, ele le vor primi gratuit.

  • Q: TVR: De obicei, măsurile de relaxare sunt dublate de creșterea capcității de testare. România e printre ultimele la teste. Cum să creștem numărul de teste?

    • A: Pentur mine numărul de teste a fost de la început o preocupare. Adevărul că s-a crescut foarte mult, de la câteva zeci pe zi, la aproape de 10.000. Au existat aparate, dar fără personal, au existat laboratoare fără acreditare. Ministerul Sănătății și în special ministrul Tătaru s-au mișcat foarte bine. Dar e nevoie de creștere în continuare. Specialiștii mi-au spus că suntem la un nivel acceptabil raportat la milion de români. Pe de altă parte observ că sunt foarte mulți participanți la discuția publică care cer testarea în masă. Dar OMS comunică faptul că nu prea are rost să facem testări în masă, ci la persoanle care prezintă risc sau suspectă de infecție. Totuși, am solicitat să avem un număr mai mare de testări pe zi, inclusiv în perioada când epidemia va bate în retragere. Cu cât mai multe testări, cu atât mai siguri vom fi.

    • Pe de altă parte, există testele rapide – nu foarte sigure, și testele moleculare, care nu se fac pe loc. Sperăm toți ca industria să dezvolte kituri care să permită teste sigure și rapide, sau chiar kituri de autostestare. Numărul de teste pe zi va crește în continuare în România

  • Q: Au existat momente în care a părut că sunteți pe poziții diferite cu guvernul? De ce au apărut aceste diferențe de opinie? Relația cu premierul e mai solidă decât la începutul crizei?

    • A: Relația mea cu premirul și guvernul e excelentă. Dacă nu ar fi fost așa, nu am fi avut asemenea rezultate. Colaborarea e foarte bună nu doar declarativ, se vede în abordările comune. Pe de altă parte, trebuie să fim realiști, e o criză foarte profundă, fiecare ministru are o încărcătură uriașă, nu reușim să vorbim cu toții, tot timpul. Dar dacă a existat o problemă de clarificat, am clarificat-o foarte repede. Nu am de gând să las să apară vreo falie sau vreo divergență. E cu totul și cu totul altceva decât pe vremea guvernelor PSD-iste, când eu spuneam una, ei făceau alta, și pierdeau românii

  • Q: Agerpres: Vor exista bani pentru dublarea alocațiilor copiilor?

    • A: Aceasta e una din măsurile care trebuie foarte bine cântărite de guvern. Alocațiile au fost deja dublate anul trecut. Și mie mi-ar plăcea ca românii să plătească mai mulți bani, dar banii trebuie să vină de undeva

  • Q: De când vor fi obligatorii termometrele pentru companii? Și de unde să le cumpere?

    • A: Termometrele sunt ușor de cumpărat. Vom da normative pentru a explica de la ce număr de angajați sunt obligatorii.

  • Q: Epoch Times: Suspendarea procedurile normale de achiziții a dat drumul la tunuri. Ați discutat cu premierul această problemă?

    • A: Am discutat din capul locului aceste chestiuni și am cerut atenție. Nu peste tot s-au putut face achiziții la prețurile de dinainte de criză. Dar am cerut clarificări până la ultima centimă

  • Q: Licitația 5G, cum vedeți participarea Huawei?

    • A: În CSAT se va lua decizie pe această temă. Pentur noi, securitatea națională asigurată împreună cu SUA va fi un criteriu prevalent. Noi nu dorim să ajungem cu sisteme critice operate de firme care nu sunt de încredere.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22