Iohannis, inflexibil: Nu renunţ la criteriile de integritate pentru desemnarea premierului

E.b. | 13.12.2016

Presedintel Klaus Iohannis a avut prima intervenţie publică după alegerile parlamentare care au avut loc duminic, soldate cu victoria zdrobitoare a PSD. Întrebat dacă se teme de o eventuală suspendare în eventualitatea în care nu ține cont de nominalizarea PSD, președintele a răspuns: „Nu mă tem de niciun demers politic legitim".

Pe aceeași temă


  

Preşedintele Iohannis a precizat că „rămân în picioare” criteriile de integritate pe care a anunțat că trebuie să le îndeplinească viitorul premier 

 

În ceea ce priveşte desemnarea premierului, Iohannis a precizat că a enunţat criteriile de integritate încă înainte de campania electorală pentru a fi cunoscute şi a nu exista discuţii după, el subliniind că acestea nu sunt condiţionate de o lege.

 

Iohannis a anunţat că miercuri va avea prima rundă de consultări cu partidele care au intrat în Parlament, fiind posibil ca săptămâna viitoare să convoace noul legislativ.

 

 

Cele mai importante declaraţii alepreşedintelui:

 

Referitor la organizare alegerilor, trebuie să remarcăm că alegerile au decurs în linişte, fără incidente notabile, lucrurile au fost foarte bine organizate
    

 

Referitor la rata de participare, 39,5%, este una mică, dar se încadrează în participarea pe care am avut-o şi altă dată la alegeri parlamentare
    

 

Eu mi-am dorit foarte mult o participare mai bună dar consider că cei care au avut un cuvânt de spus l-au spus şi sunt mulţumit că alegerile s-au încheiat bine
    

 

Se pare că rezultatele finale vor veni probabil spre sfârşitul săptămânii

 

Pentru a avea o claritate asupra evenimentelor, vreau să se ştie că mâine voi avea prima rundă de consultări cu partidele care au intrat în parlament, vom vedea cum vede fiecare partid continuarea, care are de-a face cu formarea guvernului
    

 

Dacă până la finalul săptămânii avem rezultatele finale, e foarte probabil că săptămâna viitoare să convoc noul parlament
    

 

Agenda consultărilor de mâine e fixată

 

 

"Mâine începem”

 

 

Întrebat de jurnaliști dacă va solicita PSD să facă o altă nominalizare în afara lui Liviu Dragnea, Iohannis a răspuns: „Acum, persoana va fi desemnată de mine”.

 

Întrebat cât de departe este dispus să meargă în problema desemnării premierului, președintele a răspuns: „Deocamdată, nu avem nici propunere, nici desemnare, nici refuz. Mâine începem”.

În ce priveşte scenariul legat de o eventuală o dizolvare a Parlamentului și alegeri anticipate, Klaus Iohannis a precizat: „Eu nu văd de ce trebuie să luăm în calcul astfel de scenarii extreme. Eu cred că, până la urmă, toată lumea se va calma, va ateriza cu picioarele pe pământ și va lucra la formarea unui guvern”.

 

Întrebat dacă se teme de o eventuală suspendare în eventualitatea în care nu ține cont de nominalizarea PSD, președintele a răspuns: „Nu mă tem de niciun demers politic legitim”. 

 

 

*****

 

 

Potrivit Administrației Prezidențiale, Iohannis se va consulta miercuri la ora 10,00 cu Partidul Social Democrat (PSD), la ora 11,00 cu Partidul Național Liberal (PNL), la ora 12,00 cu Uniunea Salvați România (USR), la ora 13,00 cu Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE), la ora 16,00 cu Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR), la ora 17,00 cu Partidul Mișcarea Populară (PMP) și la ora 18,00 cu Grupul parlamentar al minorităților naționale. 

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22