Iohannis: Integrarea provinciilor a însemnat un efort considerabil şi nu s-a terminat

Dora Vulcan | 12.06.2018

Iohannis a spus marţi că integrarea regiunilor României, separate cu secole în urmă, a însemnat un efort considerabil atât din punct de vedere politic, cât şi social, iar procesul nu s-a terminat încă.

Pe aceeași temă

 

 

 

Modernizarea ţării în următoarele decenii depinde mai ales de investiţiile în inovare care să ducă la dezvoltrea unei economii capabile să exploateze în mod inteligent provocările tehnologice ale viitorului, a spus marți șeful statului la conferinţa „We are inventing the future! Our bet on science!”.

 

 

 "Ne aflăm astăzi în Sala Tronului din Palatul Regal. Acest palat a fost construit în perioada interbelică pentru a fi centrul politic al României reîntregite. Integrarea provinciilor separate de-a lungul secolelor a însemnat un efort considerabil, atât pe plan politic, cât şi economic şi social, şi nu s-a terminat”, a declarat Klaus Iohannis marţi, la conferinţa „We are inventing the future! Our bet on science!”.

 

Iohannis a adăugat că modernizarea ţării în următoarele decenii depinde mai ales de investiţiile în inovare care să ducă la dezvoltrea unei economii capabile să exploateze în mod inteligent provocările tehnologice ale viitorului. De asemenea, a mai spus şeful statului, trebuie acordată o atenţie deosebită stimulării proiectelor majore în domenii strategice, dând exemplu Parcul Ştiinţific de la Măgurele, care reprezintă un pas important în creşterea conectivităţii dintre mediul academic şi cel privat.

 

"Modernizarea României în următoarele decenii depinde, într-o măsură decisivă, de investiţiile în inovare, care să conducă la dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaştere, capabilă să exploateze inteligent şi sustenabil provocările tehnologice ale viitorului. Trebuie acordată o atenţie deosebită stimulării proiectelor majore în domenii strategice şi cu valoare adăugată ridicată. O astfel de investiţie este şi dezvoltarea Parcului Ştiinţific Măgurele. Acest proiect este primul de o asemenea însemnătate din ţara noastră şi marchează un pas foarte important spre creşterea conectivităţii dintre mediul academic şi cel privat, pentru fructificarea rezultatelor cercetării în activităţi economice cu valoare adăugată”, a explicat şeful statului.

 

"Proiectul va aduce o serie de beneficii atât comunităţii locale, cât şi întregii ţări. În primul rând, poate stopa şi chiar inversa exodul de talent din domeniul cercetării, generat inclusiv de lipsa unei infrastructuri adecvate pentru derularea unor proiecte avansate de cercetare. În al doilea rând, Parcul Ştiinţific Măgurele va permite dezvoltarea unui mediu atractiv pentru tipul de cercetare interdisciplinară care contribuie, din ce în ce mai mult, la transferul de bune practici şi de inovaţii între diverse ramuri ale ştiinţei”, a spus Klaus Iohannis.

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22