Iohannis: Întreaga Românie intră în carantină. Deplasările, interzise. Folosim și armata

Redactia | 24.03.2020

Președintele Klaus Iohannis a anunțat marți introducerea carantinei totale. Ieșirea din casă va fi permisă de miercuri doar pentru a merge la serviciu sau pentru cumpărături de alimente.

Pe aceeași temă

Președintele Klaus Iohannis a anunțat marți instituirea carantinei totale în România: interzicerea circulației în afară de deplasările la serviciu sau pentru cumpărăturile absolut necesare. În plus, autoritățile au decis să folosească și Armata, care va suplimenta forțele de ordine publică.

Declarația a fost făcută la finalul ședinței de evaluare și prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19 cu premierul Ludovic Orban, cu ministrul Afacerilor Interne Marcel Vela, ministrul Sănătății Victor Costache și cu ministrul Apărării Naționale Nicolae Ciucă.

Declarațiile președintelui Iohannis

  • Tocmai am încheiat o ședință de lucru pe care am convocat-o. Au participat, împreună cu mine, Prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul de Interne, ministrul Sănătății și ministrul Apărării.

  • Împreună am evaluat situația care, după cum știm cu toții, devine din ce în ce mai complexă, situația creată, evident, de epidemia de coronavirus.

  • Am discutat împreună măsurile suplimentare care se cer luate în această perioadă și pot să vă spun în acest moment că am convenit că este nevoie de măsuri suplimentare pentru a fi în situația să îngrădim, să încetinim răspândirea infecției.

  • Astfel, se vor introduce noi restricții de circulație și noi restricții pentru români, în sensul că ce a fost până acum o recomandare devine obligație, după principiul „stăm acasă”.

  • Evident că oamenii pot ieși ca să meargă la serviciu și să se întoarcă de la serviciu, să iasă să își facă cumpărăturile absolut necesare de alimente de pe-o zi pe alta.

  • Însă aceste restricții devin obligații!

  • Am convenit totodată ca în această perioadă să pregătim pentru persoanele care sunt în carantină sau în izolare măsuri de supraveghere electronică, fiindcă este absolută nevoie ca aceste măsuri să fie respectate integral.

  • În afară de aceste chestiuni, am convenit să folosim și Armata, pentru a gestiona mai bine situațiile create în teren. În acest fel, Armata va pune la dispoziție personal care va veni să suplimenteze forțele de ordine publică, Jandarmerie și Poliție.

  • Un punct foarte special, țin neapărat să-l mai menționez - persoanele cele mai vulnerabile sunt persoanele peste 65 de ani. Este evident că avem nevoie de măsuri speciale, dar și de restricții speciale. Și, astfel, pentru a proteja persoanele peste 65, pentru aceste persoane se vor introduce restricții speciale, în sensul că vor trebui, în interesul lor propriu, să stea practic tot timpul acasă.

  • Am discutat și alte măsuri care se cer luate, fie prin Ordonanțe de urgență ale Guvernului, fie prin Hotărâri ale Guvernului, fie prin ordine militare. Aceste restricții, pe care tocmai le-am menționat, vor fi prelucrate în cursul zilei de astăzi într-o ordonanță militară, ordonanță militară care se va finaliza până la sfârșitul acestei zile.

  • Și restricțiile, dragi români, vor intra în vigoare începând de mâine.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22