Iohannis: Majoritatea pesedistă de acum din Parlament este o majoritate toxică

Laurentiu Gheorghe | 07.06.2019

Klaus Iohannis acuză PSD că refuză să semneze pactul propus după consultările de la Cotroceni și că au venit propria lor variantă și că refuză să accepte că nu mai sunt votați de români.

Pe aceeași temă

Președintele a spus vineri că PSD vine cu „fel de fel de povești” referitor la pactul propus partidelor pentru continuarea parcursului european al României, susţinând că în acest fel social-democraţii doresc să evite a semna acordul naţional şi să repare legile justiţiei şi pe cele electorale, transmite Agerpres.

„PSD şi satelitul său, ALDE, au făcut o campanie anti-europeană, au încercat să spună românilor că nu sunt bine priviţi şi primiţi în Europa, ceea ce este fals. Cu toţii avem rude în Europa şi ştim că românii sunt foarte bine priviţi.

Pesediştii sunt foarte supăraţi sau bosumflaţi pentru că eu în continuare, cu toate că s-a terminat campania, umblu prin ţară şi spun că românii nu mai vor PSD. Asta s-a arătat prin vot. Este voinţa suverană a românilor şi acest lucru trebuie înţeles de toată lumea.

După ce am făcut consultări cu partidele, le-am propus un pact. PNL imediat a ieşit şi a spus «Foarte bine, semnăm acest pact. Este exact ce vor românii». USR, la fel, susţine pactul. Le-am cerut pesediştilor să repare inclusiv legile justiţiei. Le-am spus în faţă la consultări: «Voi le-aţi stricat, nu aveţi decât să le reparaţi». Ei, cine face fiţe? PSD. Păi se poate? După ce şi-au luat-o la vot? Oamenii s-au exprimat clar, lumea se aşteaptă să facă ce trebuie. Ei nu fac. De ce nu fac? Pentru că au în continuare în Parlamentul nostru o majoritate toxică. Au venit cu tot felul de poveşti. Hai că trebuie să adăugăm şi una, şi alta, chestiuni de-ale lor. Doar ca să nu semneze, să nu facă ce le-au cerut românii. PSD caută tot felul de soluţii ca să se eschiveze.”

„Trebuie să înţelegem bine ce înseamnă asta. Până când această majoritate pesedistă toxică nu este înlocuită în Parlament, lucrurile se vor schimba greu şi oamenii trebuie să înţeleagă că aici e nevoie de multă voinţă şi multă determinare pentru a trece prin toate alegerile, fiindcă în Parlamentul nostru se poate construi o majoritate serioasă, pentru români, pentru România, o majoritate care începe să se contureze cu semnarea pactului şi o să lucrăm cu ea, cu PNL pe post de locomotivă, cu USR, cu cine va mai veni. Există în România forţe politice responsabile, dar ele trebuie votate ca să ajungă să aibă o majoritate în Parlament. Or, pentru asta trebuie să mergem şi la prezidenţiale, şi la locale, fiindcă vrem guvernare bună şi fiecare în comunitatea lui şi în final trebuie să mergem la parlamentare şi să le dăm lecţia finală pesediştilor, altfel nu se poate”, a mai declarat şeful statului.

Miercuri, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că invită partidele să semneze un acord naţional pentru România europeană.

Ulterior, premierul Viorica Dăncilă, preşedinte interimar al PSD, a declarat că social-democraţii vor depune amendamente la pactul politic propus de preşedintele Iohannis.

Iohannis şi-a prezentat la Alba Iulia cea de-a treia carte, arătând că acest volum „vine în interesul românilor pentru afacerile europene”.

„Cartea este una de informare publică, se adresează dumneavoastră, tuturor celor care vreţi să ştiţi câte ceva despre Uniunea Europeană”, a explicat Iohannis.

Evenimentul de lansare a fost moderat de managerul Bibliotecii Judeţene Alba „Lucian Blaga”, Silvan Stăncel.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22