Iohannis, în Bavaria: Marea Neagră, zonă de importanță strategică pentru NATO și regiune

Iulian Popescu | 12.02.2016

Președintele României, Klaus Iohannis, și premierul landului Bavaria, Horst Seehofer, au ținut vineri o conferință de presă la sediul guvernului bavarez, conferință în care au vorbit despre relațiile dintre cele două țări și posibilitatea dezvoltării schimburilor comerciale.

Pe aceeași temă

 

Cei doi au discutat, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, despre revigorarea Comisiei Mixte româno–bavareză, pentru a facilita proiectele comune și a încuraja investitorii din Bavaria.

 

“România a devenit în ultimii zece ani, dar şi înainte de ultimul deceniu, un punct economic foarte atrăgător pentru investitori. S-a observat o evoluţie, nu este un secret că, în România, costurile salariale nu sunt foarte mari şi acest lucru atrage investitori, dar şi formarea profesională este foarte bună în România, precum și etica de muncă. Investitorii, deci, se simt bine în România. Această tendinţă trebuie păstrată şi chiar consolidată. Climatul investiţional din România este bun, acest lucru a fost posibil şi prin noi legi fiscale, avem un context stabil, am scăzut TVA-ul. România a înregistrat o creştere economică de 4% în anul precedent, iar anul acesta se estimează a fi la fel. În acest context, pot spune că România este un loc atractiv pentru investitorii din Bavaria”, a explicat Iohannis.

 

Prim-ministrul landului Bavaria, Horst Seehofer, l-a completat: “Și eu doresc să subliniez că în România climatul investițional este unul pozitiv și Președintele României a contribuit la acest lucru. După cum am spus, aceste evoluții au fost lăudate și de către Comisia Europeană. Din punct de vedere politic, putem avea măsuri, și anume prin această Comisie Guvernamentală Mixtă, care își va reîncepe activitatea după alegerile parlamentare din România.

Există un potențial imens în câteva branșe, cum ar fi în IT, în construcția automobilelor, în furnizarea de automobile și în tehnologii de mediu. Este în interesul nostru să intensificăm această colaborare și, după cum am mai spus, ar fi un avantaj pentru ambele țări. Și pentru că domnul Președinte a menționat creșterea economică a României, în Germania această creștere economică a fost de 0,3% în anul precedent, deci aici, prin această comparație, observăm ce dinamici există în România”, a declarat prim-ministrul landului Bavaria.

 

Despre UE și NATO

 

Cei doi oficiali au abordat și problema migrației, Bavaria fiind cea mai afectată regiune din Germania, din acest punct de vedere: “O temă foarte grea pe care am discutat-o a fost criza migraţiei care, evident, loveşte Bavaria mult mai mult decât România, dar am reiterat, cu această ocazie, opinia noastră. Noi dorim să fim solidari, dorim să fim parte din soluţie şi nu dorim să complicăm problema. Pe de altă parte, am reiterat că este foarte importantă consolidarea graniţelor externe ale Uniunii Europene şi este, de asemenea, foarte important ca acest flux foarte numeros de migranţi să fie mult mai bine reglementat”, a afirmat președintele României.

 

Despre flancul estic

 

În acest context, Iohannis a prezentat abordarea pe care o are la Conferinţa de Securitate de la München, pentru care se află Klaus Iohannis în Germania: “Am prezentat abordarea noastră pe care o voi relua şi în cadrul alocuţiunii pe care o voi avea la Conferinţa de Securitate şi anume importanţa flancului estic pentru NATO, flancul estic unde România joacă un rol important şi doreşte să joace un rol important în securizarea zonei. De asemenea, am atras atenţia asupra importanţei Mării Negre şi a Regiunii Mării Negre, care nu este importantă doar pentru noi, ci trebuie să fie importantă pentru întreaga regiune şi pentru NATO trebuie să constituie o zonă de importanţă strategică”, a mai spus Iohannis la conferința de presă.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22