Pe aceeași temă
Potrivit unui comunicat al Administratiei Prezidentiale, Iohannis este apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţiei. Reprezentantii Biroului de presa al presedintiei au declarat ca presedintele isi va relua maine activitatea. De asemenea, oficialii de la Cotroceni au declarat pentru HotNews.ro ca nu a fost vorba despre un accident, ci despre o afectiune care a necesitat interventia chirurgicala.
„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a fost internat marți, 26 aprilie a.c., la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central "Dr. Carol Davila" și operat la nivelul umărului drept. Intervenția chirurgicală a decurs în condiții optime, cu respectarea tuturor procedurilor. Starea de sănătate a Președintelui României este foarte bună, fiind apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţiei”, informeaza presedintia.
Iohannis a postat un anunt si pe pagina sa de facebook: "Astăzi am fost supus unei intervenții chirurgicale la umărul drept. Operația a fost una reușită, mă simt bine și mâine îmi voi relua activitatea la Palatul Cotroceni. Apreciez munca echipei de medici și mulțumesc întregului colectiv de la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”.