Iohannis, premiat de Germania pentru merite în procesul de unificare și promovarea gândirii europene

Redactia | 14.10.2020

Preşedintele Klaus Iohannis primeşte, miercuri, la Magdeburg, Germania, Premiul 'Otto cel Mare' pentru "onorarea marilor merite în procesul european de unificare".

Pe aceeași temă

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, ceremonia de decernare a premiului va avea loc la Domul din Magdeburg (Catedrala Sfinţilor Mauritius şi Katharina), loc simbolic, cu semnificaţie deosebită pentru istoria Europei, care adăposteşte de peste 1.000 de ani mormântul lui Otto I, împărat al Sfântului Imperiu Roman.

În cadrul festivităţii, discursul Laudatio va fi rostit de către Heiko Maas, ministrul Afacerilor Externe al Republicii Federale Germania. La ceremonie vor fi prezenţi Reiner Haseloff, premierul landului Saxonia Anhaltină, Rainer Robra, ministru de stat şi şef al Cancelariei de Stat Saxonia Anhaltină, precum şi Lutz Trumper, primarul general al oraşului Magdeburg.

Premiul 'Otto cel Mare' este acordat, o dată la doi ani, personalităţilor şi organizaţiilor care au merite deosebite în procesul european de unificare şi în promovarea gândirii europene. Distincţia a fost acordată pentru prima dată în anul în 2005, cu ocazia aniversării a 1.200 de ani de existenţă a oraşului Magdeburg.

Printre personalităţile cărora li s-a decernat până în prezent această distincţie se numără cancelarul Germaniei, Angela Merkel, fostul preşedinte al Germaniei Richard von Weizsacker, fostul preşedinte al Letoniei Vaira Vike-Freiberga, precum şi fostul Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate Federica Mogherini. În anul 2015, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a fost prima instituţie distinsă cu acest premiu.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22